Au fost reluate lucrările de reconstrucție a bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt din Capitală

lucrari stefan.jpg4

Primăria municipiului Chişinău anunţă despre reluarea lucrărilor de reconstrucție a bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt. La moment se execută lucrări de pavare a trotuarelor, montare a bordurilor și a rețelelor pentru iluminatul stradal.

În perioada 13-27 martie, curent, pe tronsonul cuprins între străzile Ciuflea și Armenească au fost realizate lucrări de placare cu pavaj a trotuarelor pe o suprafață de 4450 metri pătrați. De asemenea, au fost montate circa 800 metri liniari de bordură.

Actualmente în perimetrul străzilor Armenească și A. Pușkin continuă lucrările de montare în subteran a rețelelor pentru iluminatul stradal. Până acum, au fost schimbaţi 221 de piloni pentru iluminatul stradal, incluşi în programul de reabilitare şi modernizare a bulevardului central al capitalei.

Următoarea etapă de lucrări pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt va consta în continuarea lucrărilor la rețelele electrice, placarea cu pavaj a trotuarelor pe ambele sensuri și ridicarea bordurilor.

lucrari stefan.jpg5

Lucrările care se desfăşoară în prezent pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt fac parte din cadrul primei etape a Programului de reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere în zona centrală a capitalei şi sunt finanţate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii şi Fondul Special de Energie Verde al BERD.

You may also like

Comments are closed.

By