Ministerul Sănătății respinge speculațiile: Noile tarife nu vor afecta cetățenii cu poliță medicală

big-polita-medicala-

Noile tarife pentru serviciile medicale nu vor afecta cetățenii Republicii Moldova care dețin poliță de asigurare medicală. Mai exact, aproape 86 la sută din populație va avea acces la servicii medicale gratuite și tratamente compensate, menționează Ministerul Sănătății.

Totodată, instituția respinge acuzațiile potrivit cărora majorarea tarifelor va limita accesul oamenilor, în special a celor cu venituri mici.

Ministerul Sănătății precizează că persoanele, care au venituri mici sau nu au un loc de muncă sunt asigurate de către Guvern. Pentru a benefica de asigurare medicală din partea statului, aceste persoane vor trebui să aibă oficial statut de șomer sau de beneficar de ajutoare sociale. Potrivit Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, Guvernul achită costul polițelor medicale pentru 15 categorii de cetățeni: preșcolari, elevi, studenți, rezidenți, doctoranzi, gravide, lăuze, persoane cu nevoi speciale, persoane cu statut de șomer, mame cu patru sau mai mulți copii și beneficiari de ajutoare sociale.

Potrivit prevederilor legale, ajustarea tarifelor pentru serviciile medicale se face o dată în doi ani. În Republica Moldova, tarifele la serviciile medicale au fost ajustate ultima dată în 2011.

Ministerul Sănătății precizează, de asemenea, că restul de 14 la sută din populația țării poate beneficia de servicii medicale gratuite sau compensate, dacă își procură polițe de asigurare medicală. Persoanele care nu își pot procura o astfel de poliță din cauza lipsei veniturilor, trebuie să demonstreze acest lucru, așa cum cere legislația Republicii Moldova.

Ministerul Sănătății respinge categoric orice acțiuni cu caracter electoral pe acest subiect și le consideră incorecte, menite să inducă opinia publică în eroare.

You may also like

Comments are closed.

By