Executivul a aprobat ratificarea Acordului de la Paris privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

gaze

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de la Paris, care are ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Anterior, documentul a fost semnat de către Prim-ministrul Pavel Filip la New York, SUA, pe 21 septembrie 2016.

Acordul prevede consolidarea unei reacții globale la amenințările provocate de schimbările climatice. Statele semnatare ale Acordului de la Paris vor asigura implementarea măsurilor necesare pentru menţinerea creşterii temperaturii medii globale, precum şi pentru dezvoltarea abilităților de adaptare şi rezistență la schimbările climatice. De asemenea, documentul încurajează statele să stabilizeze nivelul de emisii de gaze cu efect de seră, inclusiv prin măsuri de conservare a pădurilor.

În acest sens, Republica Moldova s-a angajat să reducă, până în anul 2030, emisiile totale de gaze cu efect de seră cu cel puțin 67 %, comparativ cu nivelul atins în anul 1990. Totodată, ratificarea Acordului va permite ţării noastre să acceseze fonduri internaţionale destinate susţinerii măsurilor de reducere a încălzirii globale şi de diminuare a efectelor acesteia.

Acordul de la Paris a fost adoptat pe 12 decembrie 2015 în cadrul Conferinţei celor 196 state parte la Convenţia ONU cu privire la schimbarea climei. Acesta promovează aplicarea principiului responsabilității comune, în limita circumstanțelor naționale, notează serviciul de presă al Guvernului.

You may also like

Comments are closed.

By