Un bărbat din Ceadîr-Lunga, cercetat penal: A încercat să mituiască un vameș

sem_1

Un bărbat din Ceadîr-Lunga este documentat de CNA pentru tentativa de corupere a unui vameș. Acesta a fost reținut aseară de ofițerii și procurorii anticorupție.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, ar fi oferit mită de 1 500 de euro unui inspector vamal pentru a transporta ilegal marfă fără acte de însoțire şi proveniență. Totodată, bărbatul miza să nu fie tras la răspundere pentru contrabandă cu mărfuri de larg consum. Valoarea mărfurilor a fost estimată la suma de aproximativ 500 000 lei. Bunurile erau procurate de la piața KM7 din or. Odessa și urmau a fi comercializate ilegal în piețele și centrele comerciale din Capitală.

sem_2_0

sem_3_0

Vameșul a denunțat cazul la CNA, iar urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost prins în flagrant delict. Banii transmiși sub controlul CNA au fost găsiți în buzunarul suspectului. Acesta este reținut pentru 72 de ore.

sem_4

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 325 Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.

You may also like

Comments are closed.

By