Poliția de Frontieră dă asigurări că este pregătită să facă față fluxului de călători de sărbători

vama frontiera masini

În ajunul sărbătorilor de iarnă, numărul cetățenilor moldoveni și străini care traversează punctele de trecere a frontierei de stat, crește simțitor. În acest context, Poliția de Frontieră a dispus mai multe modificări în programul de activitate și desfășoară diferite acțiuni care au menirea să simplifice procedurile de control, să evite aglomerările și să ofere comfort persoanelor, la traversarea frontierei de stat.

De asemenea, la necesitate, va fi suplimentat numărul angajaților care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi mijloacelor de transport.

”Noi vom depune toate eforturile pentru a asigura un control operativ în toate punctele de trecere a frontierei de stat, atât pe sensul de ieşire din ţară, cât şi pe cel de intrare. În perioada sărbătorilor de iarnă, vom dispune toate măsurile pentru a reduce timpii de aşteptare. Vom activa în regim intensiv și vom utiliza toată tehnica de procesare și control pe care o avem în gestiune”, a declarat șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari în cadrul unei ședințe de lucru la care a participat și Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, și vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a României, Dorel Fronea.

Screenshot_1

Screenshot_4

Șeful Poliției de Frontieră a ținut să menționeze că mijloacele de transport în care se vor afla copii de până la 3 ani nu vor sta la coadă.

Anul trecut, 22 decembrie 2015 – 22 ianuarie 2016, în punctele de trecere a frontierei de stat au fost înregistrate peste 1 mln 300 mii de traversări persoane şi circa 290 mii de traversări mijloace de transport. Printre cele mai tranzitate puncte de trecere au fost Leușeni, Sculeni, Otaci, Giurgileşti-Galaţi, Aeroportul Internațional Chișinău.

You may also like

Comments are closed.

By