Indivizii care ar fi jefuit vânzătoarea magazinului alimentar din sectorul Centru, au fost reţinuţi

Screenshot_1

Acum două săptămâni, după ce doi necunoscuţi au intrat într-un magazin alimentar şi au deposedat vînzătoarea de bani, situat pe strada Corolenco din sectorul Centru al Capitalei, au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră la postul vamal Palanca, în timp ce intenţionau să traverseze ilegal spre Ucraina. Astfel în urma conlucrărilor şi schimbului de informaţii speciale, forţele de ordine au constatat cu certitudine că, aceştia ar fi fost implicaţi şi într-un caz similar din sectorul Ciocana, comis în noaptea spre 3 decembrie curent. Bănuiţii au fost escortaţi în Capitală pentru documentare, care s-au dovedit a fi cu vârstele de 20 ani şi respectiv 25 ani, originari din raioanele Rezina şi Căuşeni. În prezent ei se află în custodia Poliţiei Capitalei şi urmează a fi escortaţi în instanţă pentru aplicarea măsurii de reprimare sub formă de arest.

Totodată în cadrul audierilor preliminare, bănuiţii şi-au recunoscut complicitatea în cazurile de atacuri tâlhăreşti asupra vânzătoarelor, declarând că mijloacele financiare sustrase ar fi fost deja cheltuite. Reamintim că, din magazinul alimentar de pe strada Corolenco au fost sustraşi bani în sumă de 5 000 lei, iar din al doilea magazin din sectorul Ciocana vânzătoarea a fost deposedată de aproximativ 3 000 lei.

În acest context Poliţia Capitalei a iniţiat două cauze penale pentru atacuri tâlhăreşti şi bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 ani până la 10 ani.

You may also like

Comments are closed.

By