Dodon vrea să-l demită, astăzi, pe Șalaru din fruntea Ministerului Apărării

dodon in profunzime

Invitat la emisiunea „În Profunzime”, Igor Dodon a declarat că, începând de astăzi, ministrul Apărării, Anatol Șalaru nu va mai ocupa această funcție.

„Îi mulțumesc domnului Ghimpu pentru o așa ocazie. Eu cred ca mâine domnul Șalaru nu va mai fi ministru. Îl încurajez pe domnul Ghimpu să nu se joace cu drapelele, dar să semneze demisii pentru mai mulți miniștri din acest partid, fiindcă mai mulți au acolo probleme. Eu îi promit domnului Ghimpu că toți miniștrii a doua zi vor fi eliberați din funcție. Mâine, totuși, vedem cine primul, Băsescu sau Șalaru va fi demis”, a declarat aseară Igor Dodon.

Amintim că, acum două săptămâni, Biroul Politic al Partidului Liberal i-a retras sprijinul politic lui Anatol Șalaru pe motiv că ar fi încercat să destrame Fracțiunea Partidului Liberal din Parlament și partidul. În același timp, liderul PL, Mihai Ghimpu declara că-i va cere șefului statului să-l demită pe ministrul Apărării.

Cât privește retragerea cetățeniei RM lui Traian Băsescu, Igor Dodon a spus că fostul președinte al României a devenit moldovean ilegal și că până la Revelion va semna un decret în acest sens.

„Decretul emis de fostul președinte, pentru acordarea cetățeniei RM lui Traian Băsescu a fost făcut cu ilegalități. Până la anul nou acest decret va fi anulat”, a adăugat Dodon.

You may also like

Comments are closed.

By