Un tren cu azotat de amoniu a deraiat în România

untitled-3-465x390

Un tren de marfă încărcat cu azotat de amoniu a deraiat în judeţul Harghita, la intrarea în stația Ditrău.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că este vorba de un tren cu două locomotive și 24 de vagoane și, din primele informații, patru dintre ele au deraiat, fără să se fi răsturnat, notează Agerpres.

„Trenul transporta azotat de amoniu ambalat în saci. Singura problemă este că avem blocate în Topliţa şi Lăzarea două trenuri personal, cu 30 şi respectiv 37 de călători”, a declarat, pentru Mediafax, prefectul de Harghita, Adrian-Jean Andrei.

Potrivit primelor informații, nu există pericol de explozie, toate vagoanele urmând să fie verificate, iar cele deraiate să fie repuse pe șine.

Circulația feroviară în zonă este întreruptă.

 

imagine simbol

You may also like

Comments are closed.

By