Trei indivizi, încătuşaţi într-o pădure din sectorul Buiucani

Screenshot_3

Trei indivizi au fost reținuți într-o pădure din sectorul Buiucani, fiind suspectaţi de consumul substanţelor narcotice. Potrivit poliției, tinerii, de 22 ani şi 25 ani, aveau asupra lor nişte pacheţele cu o substanţă necunsocută de origine vegetală, uscată şi fărămiţată, precum şi un dispozitiv confecţionat artizanal cu care ar fi inhalat droguri.

Ulterior aceştia au fost escortaţi la inspectorat pentru audieri în cadrul unui proces penal iniţiat. Totodată probele delicte au fost sigilate şi urmează a fi remise Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP, iar ofiţerii de investigaţii desfăşoară acţiuni, privind originea substanţelor respective, precum şi cercul de persoane implicat în traficul ilicit de droguri.

În acest context suspecţii riscă să fie cercetaţi penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor sau etnobotanicelor, cu aplicarea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de la 2 ani până la 5 ani.

You may also like

Comments are closed.

By