Reţinuţi în stradă de echipajele mobile 902

Screenshot_4

Trei bărbaţi au fost reținuți de poliție fiind suspectaţi de păstrare şi consum a substanţelor narcotice în sectoarele Buiucani şi Râşcani a Capitalei.

Doi bărbaţi, de 42 şi respectiv 47 ani, au fost observați pe strada Florilor. Ambii aveau un comportament suspect și se încurcau în declarații. Ulterior poliţiştii au stabilit că ei aveau nişte pacheţele cu o substanţă verde şi fărămiţată, asemănătoare cu marihuana.

Un alt bărbat a fost stopat pe strada Ştefan Neaga din sectorul Buiucani, care a aruncat la fel un pacheţel din hârtie suspect, în momentul când a văzut echipajul 902. Acestia au fost reţinut, iar la faţa locului a fost solicitată grupa operativă pentru a documenta circumstanţele incidentului. Respectiv în pacheţel s-a depistat o masă vegetală cu miros specific de marihuană.

În ambele cazuri au fost iniţiate procese penale, iar substanţele narcotice au fost sigilate şi remise Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare din cadrul IGP. În dependenţă de rezulatele expertizelor, suspecţii riscă amenzi în mărime de la 8 000 lei la 14 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 150 de ore sau închisoare de pînă la 1 an.

You may also like

Comments are closed.

By