Premierul Pavel Filip va întreprinde o vizită la Bruxelles, Belgia

filip4

Prim-ministrul Pavel Filip va întreprinde, la începutul săptămânii viitoare, o vizită de lucru la Bruxelles, Regatul Belgiei, unde va avea mai multe întrevederi cu oficiali europeni de rang înalt pentru a discuta realizările şi prioritățile de activitate ale Cabinetului de miniştri.

„Este o vizită, din punctul meu de vedere, foarte importantă pentru că o facem după 10 luni de guvernare şi vom avea posibilitatea să trecem în revistă cele realizate pe dimensiunea relațiilor RM-UE”, a menţionat Pavel Filip în cadrul ședinței Guvernului de miercuri.

Totodată, Premierul a spus că în timpul vizitei va da asigurări că Bruxelles-ul va găsi la Chișinău și pe viitor un Guvern solid, care are suportul unei majorităţi parlamentare, dincolo de retorica care a existat în campania electorală.

„Acest Guvern este determinat în continuare să meargă pe implementarea Acordului de Asociere, ceea ce înseamnă implementarea unei Agende de reforme foarte ample pentru Republica Moldova. Astfel încât, în 2018 împreună cu cetăţenii să culegem deja roadele de la aceste reforme”, a conchis şeful Cabinetului de miniştri.

Pe parcursul vizitei, Prim-ministrul va avea întrevederi cu Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, Președintele Parlamentului European, Martin Schulz şi Președintele Consiliului European, Donald Tusk. Totodată, Pavel Filip se va întâlni cu mai mulţi comisari europeni, inclusiv Federica Mogherini şi Johannes Hahn.

De asemenea, şeful Executivului va purta discuţii cu referire la investiţiile în domeniul energetic şi Programul de suport macrofinanciar pentru Republica Moldova.

You may also like

Comments are closed.

By