Pompierul decedat în timpul incendiului de la Ciocana va fi decorat post-mortem

pompieri

Premierul Pavel Filip a convocat autorităţile responsabile într-o şedinţă de urgenţă la Guvern, urmare a incendiului de proporţii izbucnit la un depozit de pe str. Uzinelor, nr.9 din municipiul Chişinău.

Pavel Filip a solicitat Ministerului Sănătăţii să asigure ajutorul necesar celor care au avut suferit, iar Procuraturii municipiului Chişinău să investigheze toate aspectele, pentru a stabili circumstanţele cazului dat.

incendiu uzinelor ciocana.jpg334

Screenshot_14

Totodată, Premierul a cerut Cancelariei de Stat să fie îndeplinite procedurile necesare pentru a propune decorarea postmortem a pompierului decedat, Sergentul major Ivan Nogailîc, dar şi a acorda ajutor financiar familiei acestuia.

nogailik

Ivan Nogailîc, de 28 de ani activa în cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale din anul 2009, ultima funcție fiind cea de șef echipă al Postului salvatori și pompieri al Centrului republican de intervenție operativă al SPC SE, în grad de sergent major al s/salvare. Era căsătorit și avea două fetițe gemene, de 3 ani. Pompierul a murit intoxicat după ce, din cauza vizibilității reduse, a căzut în gol de la o înălțime de circa 3 metri. Pentru viața pompierului blocat, colegii salvatori au luptat mai mult de o oră, însă fără rezultat.

Conform informaţiilor prezentate de Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, apelul de urgenţă a fost recepţionat la ora 10.00, în dimineaţa zilei de 11 noiembrie. Ulterior, s-a stabilit că incendiul este la un depozit de la etajul 4 al clădirii, unde sunt depozitate mărfuri de uz casnic, iar suprafaţa afectată este de aproximativ o mie de metri pătraţi.

În urma intervenţiilor au fost salvate trei persoane şi au avut de suferit opt pompieri, dintre care șase sunt internaţi în spital. La fel, a fost internată şi o angajată a depozitului, care se află în stare gravă.

You may also like

Comments are closed.

By