Poliția caută bărbatul din imagine! A furat un portmoneu, iar apoi a retras banii de pe carduri

8

Un locuitor al Capitalei în vârstă de 58 ani a devenit victima unui hoţ de buzunare, fiindu-i sustras din buzunar un portmoneu, în care se aflau carduri bancare, precum şi parolele acestora scrise pe nişte foiţe. Ulterior făptaşul a reuşit să retragă de pe carduri bani în sumă de 15 000 lei.

În cadrul investigaţiilor, angajaţii Inspectoratului de Poliţie a sectorului Botanica au stabilit bancomatul de unde au fost sustrase mijloacele financiare, fiind ridicate secvenţele video în care a fost surprins infractorul.

În acest context a fost iniţiat un dosar penal în cadrul căruia sunt demarate acţiuni de investigaţii şi de urmărire penală, pentru a identifica şi reţine bănuitul.

Persoanele care l-au recunoscut sunt rugate să informeze Poliţia prin intermediul serviciului specializat 902 sau la numărul de contact 0691 50 993.

Conform legislaţiei penale în vigoare, bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei la 10 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.

You may also like

Comments are closed.

By