Crimă cibernetică internațională, deconspirată cu suportul CNA: Au spălat peste 11 milioane de lire sterline

cibernetic

Paisprezece persoane,  cu vârste cuprinse între 23 şi 52 de ani, au fost reţinute la Londra urmare a unei operațiuni internaţionale de amploare, desfășurată sub egida Agenţiei Naționale de Criminalitate a Regatului Unit al Marii Britanii (ANC), cu suportul Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor al Centrului Național Anticorupție. Este vorba despre un grup criminal organizat, căruia i se incriminează spălarea a peste 11 milioane de lire sterline, provenite din crime cibernetice.

Potrivit anchetatorilor britanici, mijloacele financiare ar fi fost delapidate prin intermediul unor viruşi de tip Dridex şi Dyrecare, care ţinteau utilizatorii serviciilor de online banking şi care infectau calculatoarele acestora prin trimiterea mesajelor e-mail virusate. Astfel, hackerii obţineau acces şi ulterior gestionau conturile bancare ale victimelor, delapidând sume considerabile. Se presupune că aceşti viruşi au fost creaţi de experţi cibernetici din ţări ale Europei de Est.

Investigaţiile preliminare au stabilit că bănuiţii ar fi spălat profituri din activităţi criminale prin intermediul mai multor conturi bancare, care ar fi fost create în baza unor acte de identitate false, precum şi prin recrutarea şi controlarea de către grupul criminal internațional organizat al persoanelor interpuse. Ajunşi în conturi bancare, banii ar fi fost  stratificaţi în sume mai mici şi direcţionaţi spre instituţii financiare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Europa de Est.

Zilele acestea, 160 de ofiţeri englezi din cadrul Agenţiei Naționale de Criminalitate a Marii Britanii, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor de drept din regiune,  au fost implicaţi în circa 13 percheziţii. Au fost confiscate mai multe dispozitive electronice – calculatoare şi telefoane mobile, precum şi acte de indentitate false. Autorităţile engleze au remarcat că, crimele cibernetice sunt o ameninţare internaţională, motiv pentru care s-a acţionat în comun cu omologii din regiune, inclusiv din Republica Moldova şi România.

În scopul prevenirii acestor tipuri de fraudă în Republica Moldova, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor atenţionează clienţii instituţiilor financiare care gestionează conturile bancare în regim on-line să aplice măsuri de prudenţă la gestionarea conturilor şi corespondența prin email.

You may also like

Comments are closed.

By