Atenționare pentru transportatorii de pasageri și colete spre țările europene

000010066457

Inspectoratul General al Poliției aduce la cunoștința proprietarilor și șoferilor de autobuze/microbuze ce prestează servicii de transport pasageri și colete spre țările europene, în special Franța, că în ultima perioadă s-au întețit cazurile de atacuri asupra șoferilor de microbuze din partea exponenților mediului criminal ce operează în Europa.

IGP este în cooperare strînsă cu organele de drept din Europa pentru a investiga aceste cazuri. Totodată, solicită respectuos precauție maximă din partea șoferilor, în special evitarea zonelor neiluminate, cartierelor cu reputație criminală, locurilor și persoanelor necunoscute, precum și alte circumstanțe ce aparent sunt suspecte.

În cazul în care ați fost victimă sau martor a unei astfel de fapte, sunteți rugați să anunțați poliția locală sau IGP prin viber +373 (0) 78090902.

You may also like

Comments are closed.

By