14 moldoveni, dintre care 6 medici cardiologi, răniți pe Dunăre. O persoană se află în stare gravă

salvare-in-delta-dunarii-ambarcatiuni-evz-465x390

14 moldoveni au fost implicați într-un accident naval pe Dunăre, la Mila 35. Turiștii moldoveni se aflau în două ambarcaţiuni de tip Water-taxi – 11 într-o ambarcaţiune şi trei în cealaltă, șase dintre care sunt medici.

La faţa locului s-au deplasat echipajele de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială cu apă si spumă, una de descarcerare şi două echipaje SMURD.

Potrivit prefectului judeţului Tulcea, Cristian Alexandru Iordan, în urma accidentului, şase persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Tulcea, iar alte opt au fost monitorizate medical, dar au refuzat transportul către spital. Una din cele șase persoane internate a fost transportată la spitalul din Constanța deoarece prezenta multiple traumatisme.

ambarcatiuni_76664800

Surse din cadrul serviciilor de intervenţie au declarat pentru News.ro că una dintre ambarcaţiunile implicate în accidentul naval din judeţul Tulcea ar fi dispărut din zonă după producerea coliziunii, aceasta nemaifiind găsită atunci când echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului. De asemenea, conform sursei citate, cadrele medicale şi echipajele de pompieri care au mers la locul intervenţiei i-au găsit pe cei 14 răniţi pe mal, unde li s-a acordat primul ajutor. Sursele citate au mai precizat că o parte dintre aceştia sunt medici cardiologi din Chişinău, care se aflau în România la un congres.

Romania TV notează că este vorba de 10 medici din Republica Moldova și că accidentul s-ar fi produs în timp ce ambarcaţiunea îi ducea spre hotel. Vinovaţii de producerea accidentului ar fi fugit de la faţa locului.

”14 pasageri, însoţiţi de un barcagiu, mergeau în Deltă, la un congres de cardiologie. Din cauza întunericului, barca în care erau a fost lovită de o alta, în care erau trei persoane. În urma impactului puternic, medicii s-au ales cu leziuni grave. Ei au fost aduşi cu o şalupă la mal, apoi au fost preluaţi de ambulanţe”, scrie Romania TV.

Alte surse media de peste Prut afirmă că „ambarcațiunea cu 14 medici cardiologi din Republica Moldova a făcut mai multe manevre greșite pentru a evita coliziunea cu o altă ambarcațiune care i-a tăiat calea, manevre care s-au soldat cu rănirea a 6 persoane”, scrie Dobrogea News.

Ministrul Sănătăţii al RM, Ruxandra Glavan a scris, pe pagina sa de Facebook, faptul că personalul din subordinea sa se află în contact cu omologii români pentru a monitoriza situaţia răniţilor.

„În această seară, mai mulți cetățeni moldoveni au fost implicați într-un accident naval în Delta Dunării. Șase persoane au fost spitalizate la Spitalul Județean de Urgență din Tulcea, un pacient fiind în stare gravă, doi pacienți în stare gravă-stabilă, iar restul se află în afara oricărui pericol. Pacientul grav a fost transferat la Constanța.

Suntem în contact permanent cu colegii din România și monitorizăm situația în speranța că toți cei grav răniți se vor face bine”, a scris ministrul Sănătăţii pe Facebook.

Cauzele si împrejurările în care s-a produs accidentul naval sunt în curs de cercetare de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea.

You may also like

Comments are closed.

By