UPDATE // REȚINERI în timpul unei şedinţe de lucru la MAI: 28 de polițiști, încătușați

MAI

UPDATE: 15.43 // Natalia Bucur-Bandas, șefa servciului de presă al IGP, a declarat pentru Today.MD că Procuratura Anticorupție în comun cu IGP au reținut 28 de politițiști din cadrul INP.

Mai multe detalii privind reținerile de astăzi vor fi oferite în cadrul unei conferințe de presă, care va avea loc la ora 17:00.

15.20 // Zeci de colaboratori ai Inspectoratului Naţional de Patrulare au fost reținuți de procurorii anticorupţie în timpul unei ședințe de lucru cu întregul efectiv, eveniment care a avut loc la MAI, informează portalul Deschide.md.

Potrivit surselor portalului, polițiștii respectivi au fost citiți de pe o listă, iar imediat ce se ridicau în picioare erau reţinuti de către procurorii anticorupţie sub privirile colegilor. Operaţiunea are la bază mai multe acţiuni de flagrant, care s-ar fi desfășurat în ultimele zile, în care agenți sub acoperire i-au filmat pe polițiști cum luau mită ca să nu dea amenzi pentru diferite contravenții la legislația rutieră, inclusiv consum de băuturi alcoolice la volan.

În cadrul ședinței în care s-au desfasurat reținerile, a avut loc și premierea altor polițiști.

You may also like

Comments are closed.

By