Programul manifestațiilor pe data de 14 octombrie, de Ziua Orașului Chișinău

hramul-Chisinaului-14-octombrie1

Ziua Orașului Chișinău va fi sărbătorită printr-un program festiv. În dimineața zilei de 14 august vor fi depuse flori la bustul domnitorului Ștefan cel Mare, iar după Liturghia care va fi ținută la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, vor evolua mai multe colective de dans de copii.

La ora 14.00 va fi inaugurată Scara Cascadelor din Parcul Valea Morilor după care va urma un program artistic.

La ora 15.00, pe strada pietonală, va avea loc un concert de muzică jazz, susținut de interpreta Geta Burlacu, Cristi Aldea-Teeodorovici.

Seara va culmina cu un concert, desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul căruia vor evolua Alex Calancea Band, Valy Boghean band, Alternosfera, Catarsis, Frații Advahov, Mihail, renumit pentru piesa „Te ucide ea”.

Începând cu data de 13 octombrie, în jurul orei 23.30, va fi sistată circulația transportului pe bd. Ștefan cel Mare, în perimetrul străzilor Maria Cebotari – Izmail, când agenții economici își vor instala tarabele.

Potrivit șefului adjunct al Direcţiei municipale de poliţie, Silviu Muşuc, vor fi interzise băuturile alcoolice, iar agenții economici care vor vinde spirtoase, vor fi impuși să-și sisteze activitatea.

foto: arena.md

You may also like

Comments are closed.

By