Năstase, în culmea nervilor! Sugerează că Plahotniuc face o campanie prin care îi afectează şansele să fie candidatul unic şi o ajută pe Maia Sandu

nastase

Liderul Partidului Demnitate și Adevăr Andrei Năstase sugerează că Partidul Democrat al cărui prim-vicepreședinte este Vlad Plahotniuc ar susține-o pe Maia Sandu în concurența dintre cei doi pentru desemnarea candidatului unic din partea a trei partide extraparlamentare la alegerile prezidențiale din 30 octombrie.

Astfel, formațiunea a difuzat joi un comunicat în care susține că PDM ar fi inițiat o campanile denigratoare la adresa lui Năstase, iar jurnal.md, parte a holdingului Jurnal Trust Media, susținător declarat al lui Năstase, comentează că această campanie a fost inițiată intenţionat în momentul în care sunt efectuate sondajele în urma cărora urmează să fie desemnat candidatul unic– Andrei Năstase sau Maia Sandu. Astfel, instituția sugerează că Plahotniuc ar fi pornit această campanie pentru a o susține pe Maia Sandu.

Amintim că joi și Andrei Năstase a publicat un mesaj pe contul său de Facebook în care o critică voalat pe Maia Sandu amintindu-i că a făcut parte din coaliții și guverne alături de Vlad Plahotniuc.

Pe de altă parte, unele instituții de presă au publicat informații potrivit cărora, Andrei Năstase, la rândul său, ar avea unele înțelegeri ascunse cu favoritul Moscovei la alegerile prezidențiale, Igor Dodon.

sursa: democracy.md

You may also like

Comments are closed.

By