Un angajat al Agenției pentru Siguranța Alimentelor, în arest: A eliberat certificat pentru struguri infectați

struguri

Cazul a avut loc în intervalul lunilor iulie-septembrie 2016. Trei moldoveni au introdus din Turcia pe teritoriul Republicii Moldova, prin contrabandă, circa 20 tone de struguri în stare proaspătă, după care, prin reambalare şi reperfectare ilegală a actelor, care certificau faptul că marfa este de origine autohtonă, lotul urma a fi exportat în Federaţia Rusă.

Potrivit Serviciului Vamal, învinuiţii au obţinut, în mod fraudulos, de la inspectorul principal al structurii teritoriale mun.Chişinău a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor un Certificat fitosanitar cu date false privind originea mărfii. Documentul a fost anexat la declaraţia vamală de export a strugurilor cu o valoare facturală de peste 14 mii dolari SUA.

În urma controlului vamal efectuat la postul vamal Sudja din Federația Rusă, în respectivul lot de struguri turceşti, reambalaţi în marfă moldovenească, a fost depistat virusul “FrankliniellaoccidentalisPerg”. Ulterior, la intrarea în RM, prin postul vamal „Tudora”, mijlocul de transport cu strugurii infectaţi a fost reţinut de angajaţii Serviciului Vamal.

La moment, angajatul ANSA și celelalte persoane implicate se află în stare de arest la domiciliu. Pentru această infracţiune, legislaţia prevede pînă la 10 ani închisoare.

You may also like

Comments are closed.

By