Reținere în centrul capitalei: Vindeau mercur adus din Ucraina // VIDEO

Screenshot_10

Doi bărbați de 27 și 54 de ani, domiciliați în mun. Chișinău, au fost reținuți de poliție fiind suspectați de contrabandă și circulaţia a șapte kg de mercur. Unul dintre suspecți este reținut pentru 72 de ore, celălalt este cercetat în stare de libertate. La fel, unul din ei a fost anterior condamnat pentru furt și circulația ilegală a drogurilor.

În urma investigațiilor efectuate de către ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în colaborare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Direcția Generală Urmărire Penală au stabilit că membrii grupului au creat o schemă de introducere prin cale de contrabandă și ulterioara comercializare pe teritoriu țării a substanțelor toxice.

Mercurul era transportat în țară din Ucraina, prin regiunea transnistreană cu automobilul personal. Suspecții camuflau și ascundeau mercurul în locuri special amenajate.

Pentru acumularea probelor necesare, documentării acţiunilor grupării, au fost infiltrați mai mulți ofițeri de investigații. Astfel, angajații BPDS „Fulger” și a Inspectoratului Național de Patrulare la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Mitropolit Bănulescu Bodoni au stopat un automobil în care se afla organizatorul rețelei și complicele acestuia, care se deplasau la întîlnire cu potențialii cumpărători ai substanței toxice „Mercur”.

Ca urmare a percheziției automobilului a fost depistată o sticlă de coloare verde în care era o substanță lichidă vîscoasă de culoare sură asemănătoare cu mercur, circa șapte kg, cantitate care organizatorul intenționa să o vîndă la prețul de 10 000 euro unor persoane străine pentru a nu fi deconspirată activitatea.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 224 alin. (1) „Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice” și art. 248 alin. (5) lit.b) „Contrabanda” Cod penal. Dacă persoanele li se vor dovedi vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă maximă de 10 ani privațiune de libertate.

La moment se petrec acțiuni de urmărire penală, îndreptate la depistarea unei alte cantități de mercur de care dispuneau suspecții.

You may also like

Comments are closed.

By