CUM STAU LUCRURILE cu modificarea cadrului bugetar și a legislației privind sectorul bancar

filip

Deși PLDM a anunțat că va susține moțiunea împotriva guvernului pentru asumarea răspunderii pe un pachet de legi, executivul a fost obligat să adopte o bună parte din acestea anume din cauza activității „fructuoase” a guvernelor PLDM, notează Hotnews.md.

Pe lângă proiectul de transformare a creditului de urgență în datorie publică, guvernul și-a asumat răspunderea și în privința modificărilor bugetare, cauzate în special de situația la care a fost adusă Republica Moldova la începutul acestui an. Astfel, veniturile și cheltuielile bugetare vor fi reduse cu câte 2,2 miliarde de lei. Din cauza situației din primul semestru, când economia nu a reușit să-și revină după criza de anul trecut, în plus nu s-a reușit reluarea finanțărilor externe suspendate din cauza furtului miliardului din sistemul bancar, organizat de fostul lider PLDM Vlad Filat.

Circumstanțele care au determinat revizuirea indicatorilor respectivi se referă în special la evoluțiile din semestrul întâi care au determinat reducerea veniturilor, diminuarea intrărilor de granturi externe dar și la necesitatea prioritizării programelor de cheltuieli, asigurării plăți ide ajutor social și pe perioada rece a anului”, a precizat premierul Pavel Filip.
Totodată, el a menționat că în urma acestor modificări, soldul datoriei de stat în PIB se va micșora cu 1,2 puncte procentuale față de valoarea inițial planificată.

Pavel Filip a dat însă asigurări că instituțiile publice vor fi funcționale.

Ajustările propuse în bugetele menționate vor permite menținerea funcționării instituțiilor publice și prestarea serviciilor publice la un nivel adecvat”, a subliniat Filip.
De asemenea, guvernul și-a asumat răspunderea pe un pachet de legi privind modificarea cadrului juridic care se referă la funcționarea sistemului bancar. Scopul acestor modificări este să nu permită ilegalități precum cele comise anterior.

Inițiativele sunt determinate de necesitatea imperioasă de a consolida cadrul de reglementare și supraveghere a sectorului financiar, care va oferi autorităților statului instrumentele necesare pentru intervenție promptă în cazul apariției dificultăților în activitatea instituțiilor financiare, va consolida capacitatea de guvernare și supraveghere a sectorului și va permite prevenirea apariției pe viitor a crizelor în acest sistem”, a declarat Pavel Filip.

You may also like

Comments are closed.

By