UPDATE // Un fost viceguvernator și doi actuali șefi de direcție din cadrul BNM, reținuți

bnm

UPDATE // 12.25 Procurorul anticorupție, Viorel Morari: „A fost pornit un alt dosar pe faptul neglijenței în serviciu în legătură cu dosarul care a avut loc spălarea banilor prin tranzitare, prin intermediul Moldindconbank.

Fiind responsabili de domeniul prevenirea și combaterea spălării banilor, nu au întreprins acțiuni vizavi de Moldindconbank care a permis să aibă loc tranzacții suspecte în peste 20 miliarde dolari SUA. Este vorba de spălare de bani care au trecut prin tranzit, în conturi corespondente, deschise la Moldindconbank de către bănci din Federația Rusă și care au fost posibil a fi încasate datorită îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către angajații Băncii Naționale din Moldova. Temei pentru reținere au servit și declarațiile unor martori care au apărut după intensificarea investigațiilor în legătură cu spălarea a peste 20 mlrd dolari.

Perioada tranzacțiilor este 2010-2014. În legătură cu faptul că aceste persoane n-au întreprins acțiuni ce impunea legea privind prevenirea și combaterea spălării banilor a fost posibilă finalizarea tranzacției respective.

Au fost reținute trei persoane, nu am să dau nume. Doi reținuți dețin, și acum și atunci, funcții de șefi de secție, de subdiviziune, șef adjunct de departament, alt șef de departament responsabil de combaterea și prevenirea spălării banilor, altă persoană a avut statut de vice-guvernator al BNM.

Riscă până la 6 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții până la 10 ani”, a declarat Morari.

(11.45)Un fost viceguvernator și doi actuali șefi de direcție din cadrul Băncii Naționale a Moldovei au fost reținuți de către ofițerii Centrului Național Anticorupție și procuratura Anticorupție. Cele trei persoane sunt vizate în dosarul miliardelor ruseşti spălate prin intermediul unei bănci din Republica Moldova.

Potrivit Deschide.MD, cele trei persone reținute ar fi Ema Tăbârță, fostul viceguvernator al BNM, Matei Dohotaru, directorul Departamentului supraveghere bancară, și Vladimir Țurcan, director al Departamentului reglementare și autorizare, anterior șef al Departamentului supraveghere bancară.

Este de menționat că organele de drept din Republica Moldova şi cele din Federația Rusă au inițiat anchete privind spălarea a peste 18 miliarde de dolari americani, proveniți din Rusia printr-o bancă din Republica Moldova.

Omul de afaceri Veaceslav Platon ar fi coordonat acest proces de spălare de bani, în care au fost implicați peste 20 de judecători de la 15 instanțe din Moldova. Aceștia au avut menirea de a legaliza banii prin pronunțarea ordonanțelor privind încasarea unor datorii inexistente, în sumă totală de circa 20 de miliarde de dolari, la cererea mai multor companii offshore, scrie sursa.

You may also like

Comments are closed.

By