Televiziunea lui Țopa își iese din minți: Îi numește idioți, naziști și târfe pe tineri și pe cei cu alte viziuni politice

ora de ras.png8.png

Postul de televiziune Jurnal TV al oligarhului fugar Victor Țopa a depășit orice limite ale bunului simț și al deontologiei profesionale și a trecut la injurii la adresa oamenilor, dar și la gesturi indecente cu conotații sexuale în emisiuni care pot fi privite de copiii mai mari de 12 ani.

Un exemplu concret în acest sens este emisiunea „Ora de ras” din 31 iulie, în care tinerii din Republica Moldova sunt numiți „idioți”, „târfe politice” și sunt comparați cu naziștii, în aceeași emisiune fiind vizibile simbolurile naziste, interzise prin lege.

În aceeași emisiune locuitorii orașului Orhei sunt numiți „rătăciți” pentru decizia lor democratică de a-și alege primarul, iar un jurnalist este numit „vită cu barbă”.

Injuriile la adresa unor politicieni sunt și mai grave – „jivină”, „animal”, „bleg”, „râs”, asta deși aceste persoane sunt în primul rând cetățeni ai Republicii Moldova.

Iar la finalul emisiunii sunt prezentate gesturi obscene, cu conotație sexuală, asta deși poate fi privită de copii de la 12 ani.

Se pare că injuriile la adresa cetățenilor Republicii Moldova, în special a tinerilor, au fost făcute din răzbunare și ură pentru că aceștia nu susțin interesele politice ale patronilor Jurnal TV, întrucât la final, chiar autorii emisiunii se plâng că oamenii susțin în continuare guvernarea și nu țin cont de criticile aduse de ei la televizor.

sursa: Politics.MD

You may also like

Comments are closed.

By