Cobzac MINTE sau doar se încurcă în declarații ?

cobzac26noi15

Deputatul PLDM, Grigore Cobzac se încurcă în declarații atunci când vorbește despre furtul care a avut loc în locuința sa. Polițiștilor le spune una, iar presei cu totul altceva. Cobzac declara, în cadrul ultimei ședințe a Parlamentului, că în urma spargerii, hoții i-au furat calculatorul în care păstra informații legate de activitatea sa legislativă, în special scheme de transportare ilegală a coletelor cu substanţelor anabolizante prin Poşta Moldovei. Interogat de polițiști, deputatul a afirmat contrariul: că în calculator nu se afla nimic prețios.

Contactat de portalul Deschide.MD, șeful Poliției Naționale, Alexandru Pânzari a declarat că furtul s-a comis pe data de 25 iulie, între ora 8:00 și 19:00, în casa de la Hâncești a parlamentarului.

”Domnul Cobzac ne-a spus ca i s-a furat un laptop de model Dell, dar zice că nu păstra nicio informație prețioasă în el. Asta este fixat în procesul verbal, iar pe acest caz urmează să fie pornit un dosar penal. Colegii din teritoriu mi-au spus că au deja două versiuni foarte probabile, dar niciuna dintre ele nu are legătură cu activitatea de deputat a domnului Cobzac”, a declarat Pânzari.

Parlamentarul le-a mai spus oamenilor legii că puțin înainte de a i se fura calculatorul, i s-a mai pătruns odată în casă, iar atunci i s-a furat un tort și alte câteva marunțișuri, mai scrie portalul.

Deputatul nu a fost de găsit pentru a comenta contradicțiile din declarații.

foto: independent.md

You may also like

Comments are closed.

By