Un fost membru al CA de la Moldova-Agroindbank şi trei complici, trimişi în judecată

maib

Procuratura anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale vizînd deposedarea, prin înşelăciune şi abuz de încredere, de acţiuni a unor acţionari ai BC Moldova-Agroindbank (MAIB), dar şi de spălare a banilor.

Astfel, pe banca acuzaţilor vor compărea: un fost membru al Consiliului de administraţie al MAIB, fratele acesteia, administratorul bazei de date al unui registrator independent, dar şi un angajat al Inspectoratului de Poliţie al sectorului Rîşcani din capitală.

În cursul urmăririi penale procurorii anticorupţie au stabilit că, în perioada 2010-2013, cei patru, acţionînd în complicitate şi avînd roluri bine-determinate, au pus în aplicare o schemă ilegală, urmărind scopul obţinerii unui volum de acţiuni ale emitentului MAIB, care le-ar fi permis alegerea în organele de conducere a Băncii a unor persoane din cadrul acestui grup.

În continuarea scopului de preluare a controlului asupra băncii, care putea fi atins doar prin obţinerea unui număr suficient de acţiuni ale acestui emitent, fostul membru al CA al MAIB (organizator) a identificat o serie de acţionari care urmau a fi deposedaţi ilegal de acţiuni. Astfel, au fost identificate 73 de întreprinderi, precum şi două persoane fizice care, conform registrului acţionarilor BC „Moldova-Agroindbank” SA, deţineau acţiuni ale acestui emitent.

Analizînd probele acumulate, procurorii au stabilit că, învinuiţii au reuşit să-i deposedeze pe cei doi acţionari de 17 189 de acţiuni, valoarea de piaţă a cărora a fost estimată la circa 20 milioane lei. Pentru realizarea planului, complicii ar fi organizat falsificarea unor procuri, prin care s-a dat dreptul unor terţe persoane să reprezinte interesele victimelor (celor doi acţionari), fără ca ele să cunoască despre acest lucru. Ulterior, deţinătorul procurii, acţionînd ilegal din numele acţionarilor, ar fi transferat un pachet de acţiuni pe conturile unor companii off-shore.

Totodată, urmărind scopul tăinuirii infracţiunii, a fost organizată o altă schemă, prin intermediul căreia au fost ascunse documentele care au stat la baza tranzacţiilor ilegale cu acţiunile MAIB. Pentru executarea acestei părţi a planului a fost implicat un angajat al Poliţiei care ar fi efectuat ridicarea fictivă a actelor dubioase de la sediul Registratorului, după care întregul pachet de documente a fost dat dispărut.

Amintim că, acum cîteva luni, fosta membră a CA a MAIB a fost reţinută, iar mai tîrziu şi complicii acesteia.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, toţi patru riscă pedepse de pînă la 15 ani de închisoare.

You may also like

Comments are closed.

By