Reţinuţi în stradă de poliţişti: Aveau droguri într-o pungă de pastic

Screenshot_4

Un echipaj mobil al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au reţinut trei indivizi suspecţi în comportament, fiind escortaţi la inspectorat pentru audieri. Aceştia s-au dovedit a fi locuitori ai capitalei, cu vârstele cuprinse între 33 ani şi 35 ani, anterior condamnaţi pentru diverse infracţiuni. În cadrul procesului de documentare, poliţiştii au depistat asupra lor o pungă de plastic, în care se aflau seringi de unică folosinţă, nişte pacheţele cu o substanţă necunoscută, plante de mac fărâmiţate, precum şi un pachet cu masă vegetală fărâmiţată asemănătoare cu cânepa.

Fiind audiaţi ulterior, aceştia au recunoscut că sunt consumatori de substanţe narcotice, iar pacheţele cu substanţa necunoscută ar fi fost pregătită pentru comercializare. În acest context, punga a fost sigilată şi expediată la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliţiei, pentru efectuarea expertizelor.

În dependenţă de rezultatele acestora, indivizii riscă să fie cercetaţi penal pentru circulaţia ilegală de droguri. Conform legislaţiei penale în vigoare, riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 7 ani.

You may also like

Comments are closed.

By