Replici cu „spermatozoizi” în Parlament. Voronin îi atacă pe liberali

voronin

În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, deputații din PSRM și PLDM au insistat ca premierul Pavel Filip să fie audiat săptămâna viitoare pe marginea programului de activitate după 6 luni de mandat.

„Guvernul a fost audiat până acum prin moțiuni simple. Au fost depuse 8 moțiuni simple. Astea nu-s audieri?”, a întrebat șeful Legislativului, Andrian Candu, menționând că premierul trebuie să prezinte în plen doar raportul anual.

„Moțiunile simple se referă la politică, dar noi vrem să vedem dacă guvernul realizează programul de guvernare. Vreau să aud, vine Guvernul săptămâna viitoare sau nu? Noi trebuie să știm ce a reușit să facă Guvernul până la moment”, a spus liberal-democratul Tudor Deliu.

La rândul lor, socialiștii au declarat că în cazul în care chestiunea nu va fi introdusă pe ordinea de zi, iar prim-ministrul nu va fi chemat la audieri, PSRM va căuta încă două semnături pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip.

„Propunerea este să vină prim-ministrul să prezinte raportul de activitate al Guvernului. În caz dacă acest lucru nu va fi votat în plen, invit colegii să semneze moțiunea de cenzură. Este vorba de două semnături. Și atunci săptămâna viitoare va veni, fiind obligat de Constituție”, a conchis liderul PSRM, Igor Dodon.

parlament PSRM

Și președintele PCRM, Vladimir Voronin a venit cu o propunere.

„Am o propunere, toți miniștrii din PL să fie demisionați urgent. Fură țara zi și noapte”, a spus comunistul.

„Întelegem că unii mor de grija Partidului Liberal. Nu sunteți persoana potrivită care să dea note miniștrilor din PL”, i-a răspuns liberalul Lilian Carp.

„Dacă nu-i de la tata și de la mama, din spermatozoid, nu te mai face om nimeni în viață”, a adăugat Voronin, stârnind zâmbete printre deputați.

Într-un final, inițiativa privind audierea premierului Pavel Filip nu a acumulat numărul necesar de voturi.

Amintim că fracţiunea PSRM a înregistrat pînă acum moţiuni simple contra Corinei Fusu, ministru al Educaţiei, Anatol Şalaru, ministru al Apărării, Octavian Armaşu, ministrul Finanţelor, a ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc, ministrului Protecţiei Sociale, Stela Grigoraş, ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, dar şi a viceprim-ministrului, Gheorghe Brega.

You may also like

Comments are closed.

By