Patru tineri, la poliție: Au atacat un cetățean străin și l-au jefuit // VIDEO

Screenshot_2

Doi tineri cu vârstele de 21 ani şi două fete de 15 şi respectiv 20 ani, au fost reţinuţi după ce au pătruns în apartamentul unui bărbat de origine străină, în vârstă de 45 ani. Aceștia l-au bătut şi l-au deposedat de bunuri materiale. Incidentul a avut loc în noaptea spre 24 iulie, când victima a anunţat Poliţia despre atac.

Bănuiţii au planificat atacul în cele mai mici detalii. Aceştia au recunoscut că, fetele iniţial au făcut cunoştinţă cu victima pe o reţea de socializare cu scopul de a se întâlni, iar ceilalţi doi aveau rolul de a pătrunde în apartament pentru a-i fura banii şi alte bunuri.

În noaptea atacului, pe la orele 02.00, când fetele deja se aflau în apartamentul victimei, indivizii au sunat la uşă. Bărbatul le-a deschis, fiind lovit puternic cu o sticlă de bere în regiunea capului, după care i-au sustras un laptop şi o pereche de pantaloni în care se aflau bani în sumă de 1000 lei. Ulterior, toţi patru au fugit de la locul crimei.

Actualmente fetele sunt cercetate penal în stare de libertate, iar ceilalţi doi au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 ani până la 7 ani.

You may also like

Comments are closed.

By