Maia Sandu a coborât din Facebook! Ce a văzut în stradă nu a bucurat-o deloc

IMG_2718_PerfectlyClear

Zilele trecute văzusem pe Facebook următoarea invitație:

Primele idei era să scriu un articol în care să critic o astfel de acțiune, mai ales în ceea ce ține de ”flashmob” și ”interviu” dar și de ”apucăturile” Liberal-Democrate cu privire la organizarea întâlnirilor. Dar, dacă tot am fost învinuit în ultimul timp de diverși inși că-s rău față de PAS, am decis să aștept evenimentul și am rugat un ”reporter” al ”redacției blogului” să viziteze ieri prin Parcul Afgan să vadă ce și cum e la eveniment.

Cu părere de rău ”reporterul” a întârziat și a ajuns la 18:25 în Parcul Afgan. Doar că s-a adeverit că nu a pierdut nimic. Jos, în forma literelor care formează cuvântul ”PAS” erau puse, ce-i drept pe foi A4, cărți.

Era organizat un concurs în care cei ce răspundeau primeau câte o carte. O mică secvență video din cadrul concursului:

Copiilor li se împărțeau baloane în culorile partidului – alb și galben:

Baloanele zburau bine:

La eveniment au participat circa 50 de oameni.

Pe la 18:50 a fost luată la întrebări și Maia Sandu:

Ea tot a răspuns la câteva întrebări, probabil pregătite din timp:

După asta a fost întrebată dacă va candida sau nu. Și cam atât.

La final au făcut o fotografie comună. Poftim de numărați și singuri. Eu am calculat 55 de maturi.

Ăsta e reportajul sec și sper că obiectiv de la locul evenimentului.

În loc de concluzii:

1. 55 de oameni pentru un eveniment anunțat cu cel puțin 5 zile înainte de membrii partidului și propmovat de organizația Teritorială Chișinău a partidului PAS arată adevărata valoare a organizației teritoriale, și, de ce nu, a întreg procesului de organizare în partid. Nu-i secret că anume chișinăuienii urmează să fie nucleul de votanți ai PAS.

2. Tinerii din parc așa și prindeau mai departe Pokemoni și nici nu au atras atenția asupra faptului că a venit ”cel mai popular politician pro-european” din Moldova undeva în preajmă.

3. Cei din PAS se consideră foarte buni în promovarea pe rețelele sociale. Dar ei uită că electoratul e în offline și nu online. Pentru asta puteți compara numărul de like-uri la eveniment și câți au fost în realitate.

4. Sondajele din Moldova sunt la fel ca și ”presa independentă”. Formal ele sunt dar de fapt niciun folos din ele. Nu arată realitatea așa cum este dar așa cum cere stăpânul.

5. Dacă tot ăștia din PAS se consideră mari și tari în promovare să se uite ce face Dodon pe profilul său. Câte 4-6 întâlniri în week-end. Și toate cu rapoarte imediate.

6. Bune baloane. Bine zboară.

autor: Eugen Luchianiuc

You may also like

Comments are closed.

By