Ce imagine a lăsat Sergiu Cebotari în ochii țăranilor din Nisporeni: Băiatul acesta „foarte bun” ne-a golit de tot în toamna anului 2014

blalalalfd

Unul dintre membrii activi ai Platformei Demnitate și Adevăr, Sergiu Cebotari, ex-director al Serviciului control financiar şi audit intern de la Poșta Moldovei, a fost reținut de către ofițerii de la Inspectoratul de Poliție Nisporeni. Informația a fost confirmată pentru Today.MD de către Nicanor Ciochină, șeful IP Nisporeni. 

Solicitat telefonic, Nicanor Ciochină, a confirmat informația pentru Today.MD, dar a evitat să ofere mai multe detalii, menționând că va reveni mai târziu.

„Da a fost reținut, iar acum este audiat. Acesta urmează să fie reținut pentru 72 de ore. Reținerea sa are legătură cu cazurile din localitățile, Bărboieni, Grozești și Soltănești”, menționează Ciochină.

Potrivit unor surse Today.MD, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, Serghei Cebotari este bănuit într-un dosar pentru escrocherie în proporții deosebit de mari.

Este de menționat că într-o investigație realizată de portalul Today.MD, au fost aduse mai multe probe în care Serghei Cebotari ar fi mințit mai mulți bătrâni și agricultori din localitățile Bărboieni, Grozești și Soltănești, din Nisporeni. Le-a luat pământul în arendă și nu le-a dat nimic în schimb, la fel nu a achitat nici salariile celor care au lucrat pământurile.

Din investigațiile realizate reieșea că Cebotari este un escroc care a mințit bătrâni și agricultori din zeci de sate. Le-a luat pământul și nu le-a dat nimic în schimb, unii dintre ei rămânând la limita existenței. Prin intermediul firmei Serconlux, Cebotari,  omul de încredere al lui Năstase a păgubit în afară de oameni și zeci de companii de milioane de lei. De la unii a luat petrol, servicii, semințe. Pe toata perioada nu a achitat nici un salariu angajaților săi, se arăta în investigație.

„Are datorii pentru salarii în jur de 300 de mii de lei. Și pentru tehnica pe care am avut-o , pentru depozite nu am primit nimic. Spunea că o să vină o firmă de la Bălți, apoi de la Strășeni, apoi Comrat. Umbla cu minciunile. Am decis să fie dat pe mâna legii. Am cerut la poliție să fie tras la răspundere pentru escrocherie. Dar el având legături la poliție, prin intermediul lui Filat, a spus că nu se teme de nimeni”, spunea un agricultor.

„În 2011 a apărut prin părțile noastre, prezentat de Vasile Bumacov. Pezentat ca băiat energic, căruia îi palce agricultura. Ne-am înțeles să fim ajutați”, spune un nisporenean. ”și nu l-am mai văzut pe Sirioja. S-a dus cu tot cu Bumacov. El ar trebui închis la pușcărie”, menționa un agricultor din părțile Nisporenilor.

Mai mulți păgubiți considerau că Cebotari trebuie deferit justiției: „Locul tău e la pușcărie. Acolo ai sus că ți-i nașul Filat. Fugăriți-l din PMAN. Luați și-l închideți. Și sper să fie pus alături de Filat cel puțin la 20 de ani de pușcărie”, cerea un bărbat.

Sursa: politics.md

You may also like

Comments are closed.

By