15 ani de scheme și ilegalități făcute de Platon în Moldova! Procurorii încearcă din 2001 să-l prindă

Platon

Omul de afaceri, Veaceslav Platon știa că va fi cercetat penal. În martie 2016, Veaceslav Platon a acordat un interviu pentru  Ziarul de Gardă în cadrul căruia a afirmat că este posibil să fie deschis un dosar penal pe numele său. Referitor la furtul miliardului din băncile de la Chișinău Platon afirma că autoritățile nu depun eforturi suficiente pentru identificarea autorilor fraudei.

„Nu pot să găsească miliardul pentru că nimeni nu-l caută. În lumea noastră, a tehnologiilor, totul poate fi găsit foarte ușor, foarte repede. Cred că, în cazul unei cercetări bune, maximum, o săptămână-două, și gata”.

Platon mai declara pentru Ziarul de Gardă că raportul Kroll publicat la începutul anului 2015 conține toate informațiile necesare pentru identificarea celor care au devalizat băncile de la Chișinău. În același interviu mai spunea că fostul premier Vlad Filat a fost implicat în jefuirea băncilor, însă nu la nivelul la care este acuzat.

Aruncă vina pe Plahotniuc

După anunțul că a fost emis un mandat de reținere pe numele său și că este acuzat de implicare în jaful miliardului, Platon a declarat pentru Unimedia că adevăratul beneficiar al devalizării bancare este Vlad Plahotniuc. Platon a precizat că învinuirile ce i se aduc se bazează pe mărturiile lui Ilan Șor (aflat în arest) și că va pune la dispoziția anchetatorilor documente care să ducă la stabilirea adevărului. În opinia lui Platon dosarul lui de acum este unul politic.

Începuturile carierei lui Platon

Veaceslav Platon s-a născut pe data de 24 ianuarie 1973 în Căușeni. O investigație apărută în ziarul Flux în anul 2009 spune povestea afacerilor lui Veaceslav Platon. În anul 1994, la doar 21 de ani, Veaceslav Platon a devenit vicepreşedinte al Consiliului de Administrare al „Moldindconbank” şi vicepreşedinte al Consiliului „Investprivatbank”. În anul 1999 firmele controlate de Veaceslav Platon au reușit să obțină controlul asupra producției de zahăr din Republica Moldova prin deținerea pachetele de control ale SA „Cupcini-Cristal” (68%), SA „Glodeni-zahăr” (61%), SA „Combinatul de zahăr din Alexandreni” (37%), SA „Frunză” (20%) şi SA „Fabrica de zahăr din Făleşti” (23%).

În anul 2001 firmele controlate de Platon au fost anchetate pentru o operaţiune de export al unui container pentru transportarea deşeurilor radioactive TK-13 în Federaţia Rusă, stabilind că acest container, care aparţinea lui Platon, a fost introdus iniţial în Republica Moldova prin contrabandă. Ancheta a stabilit că tranzacţia a fost efectuată doar „pe hârtie” şi că acelaşi container a fost „exportat” de mai multe ori către diverse firme, inclusiv fantome sau off-shore, astfel fiind spălate sume mari de bani.

Refugiat în Ucraina lui Ianukovici

În anul 2000, Banca Naţională a Moldovei a stopat tentativa emisiei de către Platon, prin intermediul SA „Glodeni-Zahăr”, a hârtiilor de valoare care valorau de 25 milioane de lei, efectuată în scopul exportului ilegal de capital din ţară în adresa unei bănci off-shore „Saturn Bank LLC” din SUA, care, la acel moment, era deja inexistentă.

În anul 2002 Veaceslav Platon și-a mutat afacerile în Ucraina și a cedat acțiunile din industria zahărului rusului Marat Safin. La Kiev Veaceslav Platon și-a desfășurat afecerile în cadrul cercului de susținători ai președintelui Viktor Ianukovici. Aici a fost implicat în falimentarea centralei nucleare Energoatom. În anii 2004-2005 Platon a intrat în atenția organelor de anchetă ucrainene pentru mai multe încercări de preluare ostilă a unor bănci ucrainene, în toate aceste operațiuni fiind implicată Moldindconbank de la Chișinău, controlată de omul de afaceri încă de la începutul carierei sale.

2009: Procurorii au dorit să-l rețină pe Platon

În februarie 2009, procurorii moldoveni au dorit să-l rețină pe Veaceslav Platon, însă n-au reușit pentru că acesta era candidat la funcția de deputat. Astfel, Comisia Electorală Centrală a respins demersul procurorului Marin Popa, care a solicitat consimţământul pentru reţinerea şi aplicarea măsurii preventive arest pentru Veaceslav Platon, fiind învinuit de tentativă de însuşire în proporţii deosebit de mari a bunurilor. Acesta candida pe locul 67 pe lista Partidului „Alianţa Moldova Noastră”. În demersul procurorului se spunea că pe numele lui Platon este intentat un dosar penal, deşi acesta este pomenit ca fiind vicepreşedinte al băncii comerciale „Agroindbank”, în timp ce în prezentarea fişei personale la CEC acesta a indicat faptul că este jurist, referent în Direcţia relaţii externe a băncii „Moldindconbank”.

Potrivit art. 46 (5) din Codul electoral, pe durata perioadei electorale, candidaţii nu pot fi traşi la răspundere penală, arestaţi, reţinuţi sau supuşi unor sancţiuni administrative „fără consimţământul organului electoral care i-a înregistrat, cu excepţia cazurilor de infracţiuni flagrante”.

Cu puțin timp înainte de încheierea campaniei electorale pentru parlamentarele din anul 2009, Platon a fost ridicat în lista electorală tocmai pe locul 11, astfel ajungând deputat în Parlamentul de la Chișinău (AMN a obținut exact 11 mandate). Platon a lipsit de la prima ședință a Parlamentului.

După alegerile anticipate din iulie 2009, Veaceslav Platon a rămas deputat și a răspuns, într-o conferință de presă, acuzațiilor privind implicarea sa într-o acţiune de falsificare a 2 milioane de dolari: „Minciuna este deviza Partidului Comuniştilor”.

2012: Platon se desparte de Urecheanu

În 2010, a început destrămarea AMN. Mai întâi deputatul Iurie Chepteni a părăsit fracțiunea după ce, împreună cu Veaceslav Platon și Alexandru Stoianoglo (PD), au blocat aprobarea unui proiect de lege privind lichidarea judecătoriilor economice, proiect înaintat de liderul fracțiunii PLDM de atunci, Mihai Godea. La alegerile din 2010, Veaceslav Platon nu mai face parte din lista AMN; partidul nici nu trece pragul electoral. AMN este fuzionează prin „absorbție” cu PLDM, iar Serafim Urechean ajunge președinte al Curții de Conturi.

În anul 2012, Veaceslav Platon face primele declarații în public, în care declară că și-a cumpărat locul în lista electorală a AMN pentru a ajunge deputat și, astfel, să profite de imunitate parlamentară. „Am investit milioane de dolari în Alianţa Moldova Noastră. Dar m-am dezamăgit… în partide, în politicieni şi în Serafim Urechean inclusiv”, a spus omul de afaceri în cadrul unei emisiuni la Publika TV. În același timp, Platon a recunoscut că nu a finanţat partidul în mod oficial și chiar dacă a cheltuit aproape toţi banii, investind în AMN, el nu regretă. „Nu mi se raporta cum sunt cheltuiţi banii, dar eu vedeam. Se cheltuie foarte mulţi bani pe promovare”, a menţionat fostul deputat.

„(Atacurile s-au pronunțat anume) după ce Curtea de Conturi a audiat un raport ce vizează afacerile dubioase ale Băncii de Economii. Dacă Platon a finanţat, a făcut-o fiind responsabil de unele regiuni ale ţării, în calitate de candidat la funcţia de deputat. Sigur dumnealui a înregistrat indici destul de buni în acele zone, unde cred că au fost necesare şi cheltuieli. Eu tot m-am dezamăgit şi de Platon şi de alţii, care l-au adus pe el în AMN. Ei aveau impresia că partidul politic este un SRL, care trebuie manipulat după bunul plac”, a răspuns Urechean.

Atacul raider de la MAIB

Numele lui Platon a figurat și în cazul atacului raider de la mai multe bănci din țară, printre care Moldova Agroindbank. Circa 78% din acțiunile Universalbank și aproape 28% din acțiunile MAIB ar fi fost înstrăinate. În ultimul caz, totul ar fi avut loc printr-o decizie judecătorească de la Căușeni. Prmeierul de atunci Vlad Filat a confirmat informațiile, precizând că la Moldova Agroindbank a existat o tentativă de atac raider, blocată de instituțiile statului. Pe lângă aceasta, Filat a spus că au existat tentative de însușire frauduloase de acțiuni și la Banca de Economii, Victoriabank și Universalbank, potrivit Unimedia.

Implicarea în „Spălătoria rusească”

Cea mai mare operațiune de spălare de bani din Europa de Est l-a implicat pe un văr de-al lui Vladimir Putin, ofițeri FSB, firme rusești, companii off-shore, bănci din Rusia, Letonia și Moldova, judecători moldoveni, agenți proxy și figuri importante ale lumii interlope, au scris jurnliștii de la Rise Moldova în august 2014. Potrivit acestora, peste 90 de companii înregistrate în Federația Rusă au fost implicate în „Spălătoria rusească”, iar de pe conturile bancare ale acestor firme s-au executat mii de tranzacții financiare către conturile executorilor judecătorești din Moldova, care, ulterior, transferau banii către companiile off-shore. Unul din acționarii majoritari ai firmei din Rusia OOO Proffstandart, care avea o datorie de o jumătate de miliard de dolari către o firmă scoțiană, este moldoveanul Ruslan Siloci, cu domiciliul în Căușeni. Tot din această localitate este și controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, tatăl său, Nicolae Platon fiind directorul Filialei „Moldindcombank” din Căușeni, se menționează în investigația Rise.

Platon face scandal în Parlament

În februarie 2014, ex-deputatul Veaceslav Platon a făcut scandal în Parlament, amenințând deputații din Comisia buget și finanțe că „ceea ce s-a întâmplat la Victoriabank a fost abia începutul”. Omul de afaceri reprezinta compania Volmark Trade, acționar la Victoriabank și s-a arătat deranjat de faptul că au fost blocate mai multe pachete de acțiuni de la bancă. Acesta a acuzat, totodată, că asupra Băncii Naționale se fac presiuni, evitând însă să menționeze din parte cui vin presiunile. „Domnilor Candu și Ioniță, nu vă faceți griji, n-am să dau nume, e în regulă. Eu am venit la ședința comisei pentru a spune că decizia BNM de blocare a dreptului de vot este ilegală. Iar ceea ce s-a întâmplat la Victoriabank e abia începutul”, a spus acesta, citat de Moldova.org.

Amintim că afaceristul Veaceslav Platon a fost dat în urmărire internațională de procurorii de la Chișinău, care au emis un mandat de arestare pe numele lui, acesta fiind căutat pentru fraudarea Băncii de Economii.

Pe lângă mandatul pe numele lui Veaceslav Platon, procurorii au reținut două persoane din conducerea Moldindconbank, controlată de afaceristul căutat, care în prezent se află în Ucraina.

Procurori au descins la cinci agenți economici, dar și la persoanele fizice care administrau acești agenți economici și la câteva bănci din Republica Moldova. Este vorba despre Victoriabank, Moldindconbank, Agroindbank și compania de asigurări ASITO. Necesitatea acestor acțiuni de urmărire penală a rezultat în urma identificării contractelor, a înscrisurilor pentru buna desfășurare a urmării penale în dosarul BEM și a stabilirii legăturii dintre Veaceslav Platon în delapidarea banilor de la Banca de Economii.

sursa: moldnova.eu

You may also like

Comments are closed.

By