Un microbuz de pe ruta Chișinău-Franța s-a tamponat cu un marfar în România: Zece răniți

accident-grav-in-bistrita-nasaud-doua-microbuze-s-au-ciocnit-zece-persoane-au-fost-ranite-18541059

Zece persoane au fost implicate într-un accident produs joi dimineața, în jurul orei 4:30, în localitatea Șintereag din județul Bistrița-Năsăud, între două microbuze, unul de persoane și altul de marfă, scrie Agerpres.ro.

Microbuzul de persoane venea din Republica Moldova și se îndrepta spre Franța. Din primele date, se pare că șoferul ar fi adormit la volan și astfel a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu celălalt microbuz, care transporta legume.

Pasagerii spun că dormeau în momentul producerii accidentului și nu știu cum a reușit șoferul să piardă controlul volanului și să intre în microbuzul de marfă.

accident-bis-465x390

Având în vedere numărul mare de persoane implicate, autoritățile au decis acționarea planului roșu de intervenție, însă rănile suferite de către cei accidentați nu au fost grave.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au acționat pentru descarcerarea conducătorilor auto, iar cele medicale au evaluat victimele. Dintre cele zece potențiale victime, doar trei au ajuns la spital, două la Bistrița și una la Beclean, restul suferind răni minore.

microbuz-bistrita

Spitalul de Urgență Județean Bistrița-Năsăud a remis, joi dimineață, un comunicat de presă referitor la starea celor două victime care au ajuns la această unitate, din care rezultă că au suferit contuzii care nu le pun viața în pericol.

„Starea celor doi răniţi este următoarea: un pacient cu diagnostic de etapă – contuzie hemitorace drept, contuzie antebraţ drept; un pacient cu diagnostic de etapă- contuzie splenică, plagă delabrantă flanc abdominal stâng, contuzie antebraţ stâng”, precizează Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în comunicatul de presă.

microbuz-bistrita-2-620x408

După accident, cinci dintre pasagerii care mergeau spre Paris şi-au continuat drumul cu un autocar, scrie Mediafax.

Poliția urmează să stabilească cauza exactă a producerii accidentului. Oamenii legii au deschis dosar penal pe numele șoferului din RM pentru vătămare din culpă.

You may also like

Comments are closed.

By