Surprins cum fură din buzunar un telefon mobil // VIDEO

furt

Un bărbat în vârstă de 44 ani a fost reţinut de către angajaţii IP Ciocana din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, fiind bănuit de furtul unui telefon mobil. Poliţiştii au iniţiat investigaţii, imediat după ce victima s-a adresat cu o plângere în acest sens. Ulterior, în cadrul cercetărilor desfăşurate, s-a constatat că bănuitul ar fi furat telefonul mobil, în timp ce victima efectua nişte plăţi la ghişeul unei bănci comerciale din capitală. Acţiunile lui au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în local, întrucât s-a apropiat de victimă şi foarte atent îi scoate telefonul mobil din buzunar.

Telefonul a fost recuperat şi predat proprietarului, iar bănuitul este cercetat penal pentru furt. Conform prevederilor legislaţiei penale în vigoare, făptaşul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de pînă la 6 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.

You may also like

Comments are closed.

By