FILAT ȘI-A CERUT SCUZE DE LA PLAHOTNIUC!

Vlad-Filat-800x405

În contextul răvașului semnat de Al Vostru, transmis spre publicare și promovare pe facebook.com Angelei Admin, ar fi bine să ne reamintim anumite momente din istoria recentă a Republicii Moldova. Este vorba despre anul 2013 – an în care țara se confrunta cu o profundă criză politică stârnită de așa-zisele dezvăluiri despre Pădurea Domnească.

Cine își aduce aminte bine acel episod, va recunoaște că Pădurea Domnească nu a fost decât un pretext de declanșare al războiului. Acum când avem în față toate piesele PUZZLE-ULUI, devine clar că acel război a fost mult mai dorit de partenerii de la Frankfurt, decât de Filat.

Prietenii lui Filat din Frankfurt nu sunt politicieni. Ei sunt businessmani, cărora nu le păsa deloc de faptul că Moldova poate rata din cauza acestui război parcursul european, de aceea l-au împins în luptă și i-au jurat susținere. Iar Filat, măgulit de ideea puterii absolute a tras aer în piept și a zis: amu-i amu!

Susținerea lor însă s-a dovedit a fi un fâs (la fel ca și restul proiectelor lor), un fâs pe care l-a mirosit Filat în momentul în care stătea în genunchi la Plahotniuc și-și cerea iertare, dându-și seama că Țopii l-au avut, iar susținerea promisă nu era acoperită de nimeni și nimic.

Iată ce scria Constantin Tănase despre gestul de felație, pe care Filat s-a văzut nevoit să-l întreprindă grație vechilor prieteni de la privatizări de avioane: Filat și-a cerut iertare de la Plahotniuc. Aștept să văd cine-s următorii…

Chiar și Filat a recunoscut că a stat în genunchi și cu gura căscată înghițea condițiile pe care i le impunea dușmanul Țopilor: Filat face dezvaluiri: Scuzele adresate lui Plahotniuc au fost o conditie.

Apare întrebarea: Când mințea Felatiu ? Când denunța acordul coaliției, când anunța că a greșit că l-a denunțat, când îi cerea lui Shor bani pentru Truselea, când se dădea mare familist, sau acum când spune că iar Plahotniuc e de vină?

Ca să vă fie Clar, înainte de a-și cere scuze publice, Filat și-a mai cerut atunci scuze pentru o chestie poate mult mai importantă pentru Plahotniuc. Filat și-a cerut scuze pentru că făcuse pact cu Țopii – vechii parteneri a lui Plahotniuc. Filat l-a lovit mișelește împăcându-se și coalizând cu vechii parteneri și actualii dușmani.

Țopii au avut mereu interese. Au îngropat aici mulți bani furați pană în 2009 pe care vroiau și mai vor încă să-i recupereze. Acest lucru este imposibil atâta timp cât la guvernare nu se află oamenii lor, iar Plahotniuc controlează anumite procese. E lesne de înțeles de ce Plahotniuc le va sta în permanență în gât acestor afaceriști, or atunci când Filat devenise prim-ministru, Țopii au și început procesul de CHIDANIRE a lui Plahotniuc. Au crezut că se pot dezbăiera de el și îl pot scoate din schemele comune. Iată însă că PLAHA (așa cum e poreclit de neprieteni) s-a dovedit a fi mai pregătit decât șobolanii (așa sunt numiți cei care fură din banii comuni) și a urmat ceea ce a urmat. Țopii au fost nevoiți să fugă, pentru că la iveală au ieșit măgăriile lor din trecut. Urât din partea lui Plahotniuc? Nu cred. Voi cum ați fi procedat cu șobolanii, mai ales că existau motive legale întemeiate și probate. Asta v-am povestit-o ca să vă creați o impresie generală despre tot ceea ce sa întâmplat defapt și să înțelegeți odată și pentru totdeauna – eu nu dau nimănui socoteală despre ce scru și cum scriu. Acum însă să revenim la scuzele publice din 2009.

Iată ce scria Năstase. Vasile Gaz-Calorifer-Năstase (la această dezmierdare vom mai reveni):
Vasile Năstase // Este oficial: A murit, politic, Vlad Filat.

Dacă nu sunteți din Platforma DA și nu dormiți în corturi, veți înțelege un lucru interesant din acest articol al iubitorului de poiezie Lariană și din ceea ce a scris azi Viorel Țopa pe facebook. Și anume că: După ce Filat și-a băgat piciorul în Țopi și și-a cerut iertare de la Plahotniuc, acesta devenise pentru ei un gunoi, un cadavru politic, un ratat, iar mesajul i-a fost transmis anume prin acest articol. Azi, când Filat îl atacă din nou pe Plahotniuc, el e din nou erou. Eroul Pădurii Domnești – lăudat de trustul media al Țopilor pentru lupta cu dușmanul lor de moarte. Un erou care i-a stors și o lacrimă pe facebook bancherului Țopa.

Și nu voi termina aici acest articol. Or, trebuie să mai aflați ceva. Filat, nu stă de flori de
cuc la pușcărie. Există corupție. Interceptări. Au fost prin Moldova specialiști ai DNA-ului exact în perioada în care Șor îi transmitea ultima tranșă – cele 20 de milioane de lei. Credeți că e o întîmplare acea vizită, sau totuși cineva din afară a dat acordul Procuraturii să fie decapitat călărețul de pe iapa dăruită cu frumosul nume de Poveste de Succes, o iapă împiedicată de dorința revanșardă a Țopilor în 2013. Va trece timpul și vom avea ocazia să aflăm mai multe dovezi. Dovezi pe care le au și Americanii și Europenii. Dovezi care i-au făcut să dea din mână în semn de decpție și să zică: nu și hren s nim, arestați-l!

Ah, sunteți nedumeriți de faptul de ce acest lucru s-a întîmpal la foarte puțin timp după ce Filat s-a văzut la Frankfurt cu Țopii unde coordonau noua Pădure Domnească (Platforma DA) ? Păi ce e straniu aici? Nimic. Atunci când te bagi în luptă și trădezi pentru a doua oară, mai ales după ce ai stat în genunchi, la ce trebuie să te aștepți? Că nu vor ieși crimele tale la iveală? Mai devreme sau mai târziu, oricum urmau să iasă.

Voi vă amintiți cine a anunțat primul despre faptul că în BEM nu-s BANI și oamenii vor rămâne fără ei? Vă spun eu: Renato Usatîi. Cu muuuult înainte de mitingurile serioase ale Platformei DA. Vă amintiți cine a menționat primul despre mărimea jafului (MILIARD)? V-o spun și pe asta – eu, în emisiunea observator. Pe youtube.com puteți vedea și data. Se întâmpla înainte de inscripțiile pe sânii Nataliei Morari: unde-i Miliardul. Numai că nici Natalia și Nici Țopii și nici mulți alții nu știau un singur lucru, că ostașul pe care l-au trimis în luptă e beneficiar direct al acestui miliard. Iar Filat a acceptat să se lanseze a doua oară în această bătălie anume pentru că știa că dacă nu va deveni singurului politician care va controla statul, va avea de furcă cu un dosar penal irefutabil.

Numai că exact ca și în 2013 a mizat greșit. După ce a bătut palma cu Țopii la Frankfurt și a jurat că de data asta va merge până la capăt Filat în loc să-l distrugă pe Plahotniuc, nu a făcut decât să-și accelereze procesul de încarcerare, or până atunci acesta era ținut în frâie numai de blestematul Parcurs European al țării, de dragul căruia s-au închis de atâtea ori ochii la măgăriile partenerilor. De ce mai trebuia ținut în frâie procesul penal dacă însuși Filat a scuipat pe acest Curs European?

Încarcerearea lui Filat a fost doar o chestiune de timp. Iar Filat a decis să-l scurteze, trădând din nou. Numai că de data asta i-a trădat și pe Plahotniuc și pe Țopi. Dvuhstvolka ne srabotala – cum spun rușii.

GABRIEL CĂLIN

You may also like

Comments are closed.

By