Doi minori, reținuți: Furau automobile și le abandonau pe marginea drumului

Screenshot_11

Doi minori cu vârstele de 15 ani, domiciliaţi în capitală sunt bănuiţi de poliţişti pentru răpiri de automobile parcate în ogrăzile blocurilor de locuit din sectoarele Botanica, Centru şi Buiucani. Conform informaţiilor acumulate până în prezent, aceştia ar fi fost implicaţi în cel puţin 7 răpiri de automobile. În cadrul investigaţiilor s-a stabilit că minorii pătrundeau doar în automobilele nedotate cu sisteme de alarmă, prin forţarea lacătului de la portieră. După ce porneau motorul de la firele electrice de sub volan, se deplasau prin capitală cu scopul de a se plimba. Ulterior automobilele erau abandonate pe marginea carosabilului. Totodată, minorii sustrăgeau bunuri materiale, lăsate de către proprietari, în special unelte electrice destinate pentru lucrări în construcţii.

Fiind audiaţi preliminar în prezenţa părinţilor, minorii şi-au recunoscut complicitatea. Astfel au fost dispuse iniţierea mai multor cauze penale pentru răpiri de automobile şi furturi de bunuri materiale. Bănuiţii sunt cercetaţi în stare de libertate, întrucât n-au atins vârsta majoratului, pentru a le fi aplicată măsura de reprimare sub formă de arest. Potrivit legislaţiei penale în vigoare, persoanele culpabile de săvârşirea infracţiunilor de acest gen riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 5 ani.

You may also like

Comments are closed.

By