Băsescu după primirea cetățeniei RM: Am avut o obligație. Sunt mulțumit

basescu

Fostul preşedinte român Traian Băsescu s-a declarat, joi, mulţumit că a primit cetăţenia Republicii Moldova, afirmând că obţinerea acestei a fost o obligaţie pentru care s-a angajat public, notează Mediafax.

„Am avut o obligaţie, m-am angajat public să solicit cetăţenia Republicii Moldova. Am aflat astăzi că preşedintele Timofti a semnat decretul sunt mulţumit”, a afirmat Traian Băsescu, întrebat dacă este fericit că a primit cetăţenia Republicii Moldova.

El a precizat la solicitarea jurnaliștilor că nu are planuri politice în Republica Moldova.

Traian Băsescu anunţase încă din 2013 că doreşte să depună cerere pentru cetăţenia moldovenească, după ce-şi va încheia şi cel de-al doilea mandat de preşedinte.

Amintim că astăzi Președintele țării, Nicolae Timofti a semnat decretele prin care Traian Băsescu și soția acestuia, Maria au primit cetățenia Republicii Moldova.

You may also like

Comments are closed.

By