Un bărbat din Nisporeni riscă pușcărie: Urma să treacă frontiera cu peste 8 kg de marijuana

vama frontiera

Un bărbat din raionul Nisporeni a fost prins în timp ce încerca să treacă frontiera de stat cu peste 8 kg de marijuana.

Potrivit actului de învinuire întocmit de Procuratura raionului Hînceşti, în aprilie curent, inculpatul a ascuns în barele de protecţie ale automobilului substanţe narcotice, după care a încercat să treacă frontiera prin postul vamal Leuşeni – Albiţa. În urma controlului, colaboratorii biroului vamal au depistat în autoturimsul pe care îl conducea 8,88 kg de marijuana.

Actualmente, inculpatul, în vârstă de 32 de ani, se află în arest la domiciliu.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală instanţei de judecată, iar dacă va fi recunoscut vinovat de comiterea tentativei de contrabandă şi circulaţia substanţelor narcotice cu scop de înstrăinare, învinuitul riscă până la 15 ani de închisoare.

You may also like

Comments are closed.

By