Un apartament din Cahul a luat foc. Un bărbat, găsit carbonizat // VIDEO

pompier

Pompierii au fost alertați să intervină în dimineața zilei de 29 mai. Incendiul a izbucnit într-un apartament de la etajul cinci al unui bloc de locuit din strada Tineretului 4, din Cahul. În teren a intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Potrivit pompierilor, focul s-a extins pe o suprafață de aproape 10 metri pătrați.

În timpul intervenției au fost salvate două persoane, bărbat și femeie, de 60 și 61 de ani. Femeia a refuzat spitalizarea, iar bărbatul a fost transportat la spital, cu arsuri ale căilor respiratorii și arsuri de gradul II pe suprafața membrelor superioare.

Totodată, salvatorii au mai depistat cadavrul unui bărbat, de 37 de ani, a fost găsit fără suflare, cu urme de carbonizare.

Conform unei versiuni preliminare, incendiul ar fi fost provocat de o țigără aprinsă. Alte circumstanțe se stabilesc.

You may also like

Comments are closed.

By