RUȘINE pentru Panoul Rușinii! ONG-urile de media au uitat ceva

13187770_655759887905439_1360303226_n

Jurnalistul Today.MD, Vadim Ungureanu, care a fost agresat verbal în timpul unei conferințe de presă de către unul dintre liderii Platformei „Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase, dar și lovit cu pumnul în abdomen de către Aureliu Pisica, unul dintre liderii platformei DA din raionul Ialoveni, a venit cu propria listă în care a scris cine sunt, în viziunea lui și a redacției Today.MD, inamicii presei.

Today.md a realizat propriul panou cu inamicii presei, iar Vadim Ungureanu, a fost cel care l-a prezentat, asta după ce mai multe ONG-uri de media au plasat miercuri dimineață, în fața Parlamentului, un panou cu inamicii presei, în semn de protest.

„Noi, din partea redacției, ne-am gândit să completăm panoul cu inamicii presei. Am fost dezamăgit să văd că pe acest panou al ONG-urilor de media nu au fost plasate și persoanele care de mai multe ori ne-au agresat și insultat”, menționează Vadim Ungureanu.

După micul protest pașnic organizat în fața Parlamentului, jurnalistul a mers cu panoul denumit „Inamicii presei” la Centrul pentru Jurnalism Independent, în speranța de a discuta cu cineva dintre reprezentanții ONG-ului, însă nimeni nu a răspuns apelului lansat de Ungureanu. Drept răspuns, reporterul Today.MD le-a lăsat în dar panoul cu inamicii publici.

sursa: Today.MD

You may also like

Comments are closed.

By