VIDEO // IGP oferă detalii despre reținerea protestatarilor DA, bănuiți pentru dezordinile în masă din 24 aprilie

protesteDA87876889

UPDATE // Pe numele celor patru persoane reținute de către poliție la 5 mai pe faptul organizării dezordinilor în masă în timpul protestelor din 24 aprilie, instanța de judecată a emis mandate de arest preventiv pentru 30 zile.

La 6 mai, Poliția a înaintat în instanța de judecată demersul cu privire la aplicarea măsurii preventive – arestul, pe numele celor patru persoane reținute ieri de către poliție.

Reamintim, la 24 aprilie, manifestațiile ce au avut loc în capitală au degenerat în violențe și dezordini în masă, fiind răniți 43 angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, implicați la menținerea ordinii de drept, două persoane civile și deteriorate proprietăți private. Ca material probatoriu a constituit obiectele ce au fost aruncate în poliție, uniformele și mijloacele speciale din dotarea polițiștilor, deteriorate, declarațiile martorilor oculari, imaginile foto și video și concluziile medico-legale privind vătămările corporale suferite de angajații poliției și persoanele civile.

Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova:

Articolul 285. Dezordini în masă

(1) Organizarea sau conducerea unor dezordini în masă, însoţite de aplicarea violenţei împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri, de aplicarea armei de foc sau a altor obiecte utilizate în calitate de armă, precum şi de opunere de rezistenţă violentă sau armată reprezentanţilor autorităţilor, se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 8 ani.

(2) Participarea activă la săvîrşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1), se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(3) Chemările la nesupunere violentă activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini în masă, precum şi la săvîrşirea actelor de violenţă împotriva persoanelor, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

You may also like

Comments are closed.

By