Guvernul va organiza mai multe activităţi cu prilejul Zilei Europei

24

Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, în cadrul căreia, au fost examinate evoluţiile în implementarea angajamentelor asumate în contextul implementării Acordului de Asociere. Totodată, a fost aprobat Planul de acţiuni cu privire la celebrarea Zilei Europei în anul 2016.

Potrivit Planului, instituţiile de stat vor organiza o serie de activităţi de promovare a valorilor europene şi proiectelor de dezvoltare, realizate din fonduri europene. Guvernul Republicii Moldova va participa, de asemenea, la evenimentele organizate de Delegaţia UE în Republica Moldova, cum ar fi „Orăşelul European”, care în acest an va fi amenajat, pe 14 mai, în Grădina Publică „Stefan cel Mare şi Sfânt” din capitală.

În afară de „Orăşelul European”, devenit deja tradiţional, pe toată perioada lunii mai sunt preconizate diverse expoziţii, ateliere de creație, evenimente culturale, dezbateri şi prezentări de informare a publicului despre UE, iar la finele lunii mai se planifică un turneu de fotbal.

De asemenea, în premieră, va fi organizat un concurs de artă stradală („street-art”), pentru cea mai reuşită operă cu tema „Ziua Europei”. Concursul se va desfăşura în perioada 10-13 mai şi are drept scop promovarea artei murale, a tinerilor artişti care activează în acest domeniu, precum şi renovarea spaţiilor urbanistice ale oraşului în stilul capitalelor statelor membre ale UE. Pe 14 mai vor fi desemnate cele mai reuşite creaţii şi decernate premiile.

foto: newsmaker.md

You may also like

Comments are closed.

By