FMI despre furtul miliardului: Structurile lui Filat au făcut-o

fmi_35210500_67092200

Mai multe instituții de stat controlate anterior de Partidul Liberal Democrat al lui Vlad Filat au contribuit prin acțiunile sau inacțiunile lor la furtul miliardului de dolari din sistemul bancar. Cel puțin așa reiese dintr-un comentariu al Reprezentantului permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, Armine Khachatryan.

Aceasta menționează că Ministerul Justiției (care în perioada 2009-2015 a fost condus de reprezentanții PLDM) a intervenit în repetate rânduri în proiectele propuse de Banca Națională pentru reglementarea sectorului bancar. „BNM nu este unica autoritate responsabilă pentru asigurarea unui cadru de supraveghere funcțional. O guvernare bancară bună se sprijină pe fundații legislative, de reglementare și instituționale eficiente – dar ele sunt fragile în Moldova. De exemplu, Ministerul Justiției intervenea în cadrul de reglementare al BNM. Înainte de a intra în vigoare, regulamentele BNM urmau să fie înregistrate de Ministerul Justiției, care efectua o redactare de ordin juridic, ce ducea uneori la modificări substanțiale”, potrivit reprezentantei FMI.

Ea a accentuat că aceste ingerințe au dus la tărăgănări inutile. „Acest gen de ingerințe nu doar submina autoritatea și autonomia BNM, dar și ducea la tărăgănarea inutilă a implementării reglementărilor prudențiale, se arată în comentariul FMI.

Armine Khachatryan s-a referit și la ingerința politicului și justiției în supravegherea și reglementarea băncilor. Ea a menționat în acest sens că acțiunile întreprinse de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru blocarea acționarilor care au acționat în mod concertat într-un șir de bănci au fost ulterior contestate în instanțele de judecată și apoi suspendate. „Mai mult ca atât, decizia BNM de a limita expunerile la creditele interbancare transfrontaliere, care urma să prevină frauda din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank a fost contestată și suspendată de către instanțele de judecată de câteva ori doar în anul 2014”, a mai spus ea.

Totodată, reprezentanta FMI menționează și Comisia Națională a Pieței Financiare (condusă tot de reprezentanții PLDM), care nu a reacționat la tranzacțiile suspecte.

„Ingerința în procesul de supraveghere adesea rezultă în așa numita toleranță a regulatorului – o situație în care a fost necesară o acțiune de supraveghere, dar ea nu a fost întreprinsă sau s-a efectuat cu o întârziere semnificativă. Spre exemplu, în pofida numărului mare de tranzacții suspecte realizate în ultimii doi ani, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), responsabilă de supravegherea înregistrării și transferurilor de acțiuni în băncile cotate la bursă, nu a inițiat investigații și nu și-a exprimat îngrijorarea”, a mai adăugat sursa citată.

Amintim că fostul președinte al CNPF Artur Gherman a făcut dezvăluiri la postul de televiziune TV7 despre cum fostul lider al PLDM Vlad Filat a încercat să facă presiuni asupra sa, în august 2013, ca să nu împiedice tranzacțiile de la Banca de Economii în urma cărora statul a cedat pachetul majoritar de acțiuni după care au avut loc tranzacții frauduloase de proporții.

Acum o lună, Artur Gherman a fost audiat ca martor în dosarul fostului premier Vlad Filat și a menționat că l-a informat pe acesta despre consecințele negative ale emisiei suplimentare de acțiuni de la Banca de Economii. El a sugerat astfel că Vlad Filat cunoștea situația de la Banca de Economii. „Am spus astăzi magistraților că atunci, în 2013, am declarat că consider acea emisiune suplimentară ca fiind una inoportună, pentru că va lovi ca bumerangul în partid și în conducerea acestuia. Eu, atunci, mi-am expus părerea în cadrul partidului. De asemenea, am specificat, în acea perioadă, că mai bine să vină un investitor străin, din care va avea de câștigat și statul”, a declarat presei Artur Gherman după audierile din sala de judecată de acum o lună.

Amintim că Vlad Filat este cercetat într-un dosar de corupție și trafic de influență, care are tangențe cu tranzacțiile frauduloase de la cele trei bănci.

sursa: hotnews.md

You may also like

Comments are closed.

By