Condamnat la pușcărie pentru că a tamponat un motociclist

inchisoare

Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost condamnat la închisoare pentru comiterea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală gravă unei persoane, care conducea o motocicletă şi părăsirea locului accidentului rutier.

Accidentul a avut loc în august 2015. Bărbatul conducea un automobil de model „Volkswagen”, iar în apropierea satului Delacău a ieșit pe contrasens și a tamponat o motocicletă de model „Java”, care se deplasa regulamentar. În urma accidentului, şoferului motocicletei i-au fost cauzate multiple leziuni corporale grave, în urma cărora victima s-a aflat aproximativ două luni în stare de comă. Inculpatul însă nu a acordat ajutor părţii vătămate, părăsind locul accidentului rutier.

Pentru comiterea acţiunilor sale ilegale, inculpatul, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloacele de transport timp de 4 ani.

You may also like

Comments are closed.

By