Președintele Timofti a transmis un mesaj de comemorare a tragediei de la Cernobîl

timofti4

Președintele Republicii Moldova,  Nicolae Timofti, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei de comemorare a catastrofei nucleare de la Cernobîl.

„Stimați concetățeni,

Astăzi, 26 aprilie, ne amintim de o perioadă grea care a marcat omenirea și îi comemorăm pe cei mai destoinici și mai bravi dintre noi.

Fără îndoială, marea tragedie, care a fost cea mai cruntă și mai nemiloasă catastrofă atomică din istorie, prin repercusiunile care încă se resimt, rămâne în memoria noastră și constituie, prin aceasta, o dovadă incontestabilă a valorii vieții umane.

Au trecut 30 de ani de la dezastrul nuclear care a curmat multe vieți omenești și a schilodit destinele celor care prin curaj și jertfire de sine ne-au dăruit continuitatea neamului. Nenorocirea zguduitoare a distrus aspirațiile unor popoare însetate de liniște și pace, a luat viața celor care au avut nenorocul să fie aproape de locul blestemat și nu i-a cruțat măcar pe acei care urmau să se nască. Efectele devastatoare s-au imprimat în soarta mai multor generații. Astfel că, atunci când rostim Cernobîl, ne apare în gând percepția unui dezastru neterminat, devenit în societate un strigăt al durerii.

În această zi tristă, vin cu închinăciune în fața celor peste 3500 de concetățeni care au participat la lichidarea avariei nucleare de la Cernobîl și le exprim profunda recunoștință pentru că și-au sacrificat viața, ca  să  ne  asigure  un  viitor  armonios.

Am construit o lume care condamnă crimele împotriva umanității și în care responsabilitatea și solidaritatea sunt promovate de înaintași. Totodată, ne aflăm într-un context în care înăsprirea normelor privind securitatea și stabilitatea în regiune poate să însemne mai multă atitudine și mai multă preocupare de a asculta în mod autentic de provocările timpului. De aceea  am convingerea că tradițiile de bună vecinătate și respect reciproc vor fi o pavăză ca asemenea evenimente tragice să nu se repete niciodată.

Stimați concetățeni,

Suntem îndatorați pentru păstrarea memoriei victimelor și cinstirea veteranilor să făurim o societate prosperă, îndeosebi în actuala perioadă zbuciumată din istoria omenirii.

Aduc sincere mulțumiri Asociației Obștești „Uniunea Cernobîl din Moldova‟ pentru activitatea pe care o desfășoară și pentru suportul acordat zi de zi veteranilor și familiilor îndoliate.”

De asemenea, șeful statului a semnat un decret privind conferirea de distincții de stat unui grup de participanți la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl „pentru contribuţie la protecţia socială a cetăţenilor afectaţi de radiaţie ionizantă, merite în asigurarea echilibrului ecologic şi activitate organizatorică intensă”.

Ordinul Republicii i-a fost conferit  președintelui Uniunii „Cernobîl” din Moldova, Tudor Căpățină

Ordinul Credință Patriei, clasa III, a fost acordat lui Mihail Condrea, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău și Mihail Oncea, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl”  din municipiul Chișinău;

Ordinul Gloria Muncii – Eugen Condrea, preot paroh al bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Complexului Memorial dedicat victimelor catastrofei de la Cernobîl;

Medalia Meritul Civic a fost acordată lui Oleg Balaban, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Șoldănești, Nicolae Malanciuc, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Ungheni, Valentin Mînzarari, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Anenii Noi, Vladimir Sojanschii, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău și Ludmilei Belonoșca, preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Ocnița.

 

You may also like

Comments are closed.

By