James Pettit mulțumit de Guvernul de la Chișinău: A îndeplinit precondițiile pentru începerea negocierilor cu FMI

pettit

Ambasadorul american în Republica Moldova, James Pettit, a declarat în cadrul unui interviu pentru Moldova 1 şi Radio Europa Liberă, că Guvernul de la Chișinău a îndeplinit precondițiile pentru începerea negocierilor cu FMI asupra unui nou acord de finanţare. Potrivit lui, precondițiile vizează lichidarea celor trei bănci fraudate la sfârşitul anului 2014, numirea unui guvernator cu experiență în fruntea Băncii Naționale a Moldovei BNM, dar și la auditul altor trei bănci aflate sub supravegherea specială a BNM.

„Acum, când aceste rapoarte au fost finalizate, se poate spune că băncile nu sunt într-o situaţie la fel de rea ca cele care au fost lichidate, aşa că FMI se va simţi într-o situație mai confortabilă în aceste negocieri”, a spus diplomatul american, menționând că restabilirea relaţiei cu FMI este crucială în situaţia crizei bugetare în care se află Republica Moldova și că guvernul va mai putea rezista câteva luni până ajunge la un acord cu FMI.

foto: moldovanews.md

You may also like

Comments are closed.

By