Analiza lui Iulian CHIFU despre repoziţionarea electorală a pigmeilor

chifu

Apropierea campaniei electorale ameninţă deja să separe apele. Reprezentanţii Forumului Civic nu se mai aşează lângă Andrei Năstase şi Platforma sa civică DA, PSRM-ul lui Dodon şi Partidul Nostru al lui Usatâi nu mai mărşăluiesc împreună la proteste, şi fiecare încearcă să-şi creeze mai bine propria identitate. E natural, mai ales că perspectiva alegerilor prezidenţiale agită spiritele şi accentuează bătălia de imagine, simbolică, imagologică.

Dacă Dodon şi Usatâi se bat în sondaje care mai de care mai legitime pentru a-şi arăta care e mai deasupra, Maia Sandu, un candidat fragil, fără partid şi fără resurse profitând pentru a fi promovat în prim plan, mult mai interesantă pare bătălia la nivelul dreptei, a pigmeilor, a partidelor mici cu mulţi candidaţi variind undeva între 0 şi câteva procente cu o singură cifră, dacă vor candida cu toţii. E adevărat că şi pe stânga PCRM şi eternul preşedinte Voronin s-ar dori candidat, el sau cine va mai fi admis de către Curtea Constituţională, şi e posibil ca şi alţii să mai apară să mai mănânce procente. Însă dacă lucrurile rămân aşa, Igor Dodon şi candidatul lui Usatâi, dacă e bine ales, ameninţă să intre împreună în turul doi.

Spuneam că pe dreapta lucrurile sunt cele mai neclare pentru că, deşi s-a anunţat data scrutinului şi a alegerilor prezidenţiale, nimeni nu şi-a desenat strategia de perspectivă. Iurie Leancă este promovat pe linie germană, dar tot ca variantă interimară, în timp ce Maia Sandu pare să fie preferata unor secvenţe din Ambasada SUA, deşi atât această ambasadă cât mai ales delegaţia UE la Chişinău susţine puternic protestele sub orice formă împotriva puterii pro-europene, într-o pornire demnă de investiţii mai constructive în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova.

Cert este că nici opoziţia din stradă nu a reuşit să se coaguleze, deşi aici lucrurile par mai substanţiate, cel puţin ca program, împins şi de diferiţi diplomaţi de prin ambasadele de la Chişinău, şi nici puterea nu are încă o concluzie în materie, în afara unui posibil plan B despre care se bârfeşte pe scară largă că ar presupune susţinerea lui Dodon de către Mr. P. în turul doi, dacă nu iese varianta dreptei. Cât despre proiectul candidatului unic, propus de societatea civilă, susţinut de opoziţia din stradă şi, ulterior, asumat şi de partidele pro-europene de la putere, cu şansa de a intra în turul doi şi de a câştiga alegerile în faţa lui Dodon, proiectul pare doar rezultatul unei gândiri de birou deoarece nimeni nu pare să abordeze serios tema, chiar dacă există unanimă recunoaşterea că ideea pe care am conceput-o şi proprus-o e singura soluţie realistă.

Toată lumea pare să stea în aşteptare. Deşi e târziu, foarte târziu, pentru o campanie de alegeri prezidenţiale, mai ales pentru un candidat care, dacă nu e sigur un necunoscut, e o surpriză pentru actuala clasă politică şi reclamă negocieri asidue până să intre în prim plan. Însă negocierile trebuiau deja pornite, măcar înţelegerea faptului că e nevoie de un candidat unic trebuia atinsă. Nu în public, în spatele uşilor închise. Pentru a da o şansă pro-europenilor de toate culorile să aibă un candidat în turul doi, cu perspectiva de a câştiga mandatul de Preşedinte.

Ambiţia e mare şi încrâncenarea de asemenea. Nimeni nu vrea să cedeze. Mai întâi, partidele de la putere au o problemă în a achiesa pentru un candidat propus de opoziţie. Ar trebui să nu fi fost unul care să înjure prea evident şi să acuze oligarhatul naţional, lucru care ar crea însă dificultăţi opoziţiei din stradă. Aceasta ar avea probleme să accepte susţinerea, chiar desemnarea în comun a unui candidat care să nu fi urcat pe scenă şi să nu fi spurcat, alături de Dodon şi Usatâi, orientarea pro-europeană, care să nu fi spus că nu contează orientarea pro-Est sau pro-Vest ci “naţiunea civică moldovenească” în formare. Să nu fi susţinut că europenismul e facultativ sau orientarea geopolitică spre Vest. De aici încolo toţi liderii din prim planul partidelor de astăzi ar trebui să renunţe la ambiţiile prezidenţiale către un terţ. Greu, foarte greu, de aceea şi durează atât.

Şi cu cât durează mai mult, cu atât mai mult persistă ambiguitatea deloc constructivă. Cu atât e mai periculoasă e întârzierea şi aşezarea tuturor părţilor în format de declanşare rapidă a campaniei, angajând toate resursele de susţinere a candidatului unic pro-occidental. Şi aşa piedicile vor veni, şi nici pro-ruşii nu stau degeaba. Deci timpul se scurge şi ultima clepsidră se umple.

sursa: deschide.md

You may also like

Comments are closed.

By