Un militar din Bălți condamnat la 4 ani pentru că și-a ucis colegul

militari1

Un militar prin contract al Armatei Naţionale a fost condamnat pentru comiterea unui accident rutier, în urma căruia a murit un ofițer.

Tragedia a avut loc în noiembrie 2015. Militarul, împreună cu un coleg de-al său circulau cu un BMW prin satul Alexăndreni, raionul Edineţ. Cei doi se aflau în concediu de odihnă. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un parapet. În urma impactului, mașina a explodat. Pasagerul, care la fel era militar prin contract, a decedat pe loc, iar șoferul a fost transportat la spital.

Screenshot_2

În cadrul anchetei, tânărul şi-a recunoscut vina integral în comiterea infracţiunilor incriminate.

Pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere, soldate cu decesul unei persoane, precum şi conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat şi fără permis de conducere, militarul a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

Totodată, militarul va trebui să achite familiei victimei 20 mii lei prejudiciu şi o pensie lunară de 1627 lei pentru întreţinerea copilului minor.

foto: trm.md

You may also like

Comments are closed.

By