Toate gările, piețele, locurile de agrement și cele aglomerate, inclusiv ambasadele, consulatele, instituțiile de stat de o importanță majoră vor fi verificate non-stop. Măsurile au fost luate ca urmare a exploziilor care au avut loc acum două zile în capitală Belgiei, Bruxelles.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, din 23 martie curent, toate subdiviziunile IGP au fortificat nivelul de siguranță al cetățenilor, prin desfășurarea acțiunilor de prevenire a eventualelor crime și infracțiuni (acte de terorism), precum și a perturbării ordinii și securității publice.
A fost majorat numărul patrulelor pedestre și mobile mixte formate din polițiști de patrulare, angajați ai Inspectoratelor de poliție teritoriale și BPDS ”Fulger”. De asemenea, au fost antrenați câinii de serviciu detectori ai Centrul Chinologic al IGP și cei de patrulare ai plutonului chinologic al INP.
Pentru un impact mai mare aceste acțiuni sînt coordonate și implementate împreună cu colegii de la Poliția de Frontieră a MAI, Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI, Ministerul Apărării și alte instituții de resort.
În același timp, Poliția roagă cetățenii care observă persoane suspecte, cu un comportament neadecvat sau cu fața acoperită, fie obiecte dubioase în locuri publice să informeze imediat Politia la 902 sau 112.
Amintim că două explozii au avut loc, marți, pe aeroportul Zaventem din Belgia. În urma deflagrației, 10 oameni au murit. După o oră și 15 min a avut loc cea de-a treia explozie în metroul Maelbeek, unde au murit circa 20 de persoane.
Comments are closed.