Un ofițer a pretins 3 000 de lei mită, iar acum riscă 5 ani de pușcărie

mita_0

Un ofiţer superior de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliţie Drochia va compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie a stabilit că, în decembrie 2015, poliţistul a pretins şi primit 3 mii de lei de la tatăl unui individ, bănuit de privarea ilegală a unei persoane de libertate. Pentru această sumă poliţistul se angaja să influenţeze procurorii să nu-i anunţe fiul în căutare.

După primirea banilor, poliţistul a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi colaboratorii MAI. Învinuitul şi-a recunoscut vina, având interdicţia de a părăsi localitatea.

Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat cauza penală spre examinare instanţei de judecată.

Dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă o pedeapsă de până la 5 ani privaţiune de libertate.

You may also like

Comments are closed.

By